La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Cateheză despre teroarea comunismului şi utilizarea internetului
Duminică, 13 noiembrie, a avut loc în biserica Parohiei "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc întâlnirea săptămânală a copiilor în cadrul şcolii parohiale de duminică, unde a fost prezentat blogul "Ateneul Sfântului Pantelimon". Copiii participanţi la cateheze sunt şi membrii trupei de teatru "Ateneul Sfântului Pantelimon" al parohiei. Prima parte a lecţiei a fost dedicată explicării copiilor că ceea ce realizează ei, în timpul regimului comunist era interzis, iar cei care treceau peste opresiunile regimului erau închişi, torturaţi, obligaţi la muncă zilnică şi chiar omorâţi. "Am dorit ca să-i responsabilizez şi din cauza aceasta le-am descris suferinţa celor care au avut de îndurat în timpul regimului comunist şi care au fost întemniţaţi pentru ceea ce au gândit, au spus şi au scris. Mă refer inclusiv la acele lucrări care circulau în formă de samizdat, care în limba rusă înseamnă autoeditare. Ideea aceasta de samizdat m-a trimis şi la munca pe care o fac acum cu copiii", a precizat părintele Bogdan Aurel Teleanu. Partea a doua a lecţiei a fost dedicată temei întâlnirii catehetice, şi anume: "Alfabetizarea credinţei internauţilor din parohie". "Din dorinţa de a-i ajuta să nu navigheze pe diverse pagini, ci pe unele sub îndrumarea noastră, am dorit ca să-i catehizăm, să-i alfabetizăm şi în cele ale utilizării internetului, deoarece tinerii nu trebuie să se lase încătuşaţi de mijloacele moderne de comunicare, ci doar să le folosească ca pe nişte chei care să le deschidă uşa la care stă şi bate neîncetat Mântuitorul. Altfel, riscă să devină prizonierii unei lumi materiale care va inventa un surogat de spiritualitate, iar mântuirea sufletelor lor va fi periclitată", a subliniat părintele Teleanu.