De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Cauzele şi semnele bolii parodontale
Boala parodontală a fost şi continuă să fie o provocare pentru medicii dentişti, pentru că tratamentul este complex şi necesită o corelare a tuturor specialităţilor stomatologice.
Boala parodontală este afectarea cronică a ţesuturilor de susţinere a dinţilor (gingie, membrane periodontale şi os alveolar), are o evoluţie lentă, nedureroasă iniţial, fără o simptomatologie specifică în stadiul incipient, dar cu evoluţie cronică distructivă, progresivă şi ireversibilă în lipsa unui tratament corect. Cauza principală de producere a acesteia este igiena precară, chiar lipsa acesteia, corelată cu neprezentarea periodic la cabinetul stomatologic. Parodontoza apare în special la persoanele de vârsta a treia, dar poate fi întâlnită şi la tineri (14-19 ani), prezentând o simptomatologie minoră (sângerarea gingiilor) care poate trece neobservată. Este o boală prezentă la un număr mare de pacienţi (70% din populaţie). Boala parodontală poate fi produsă şi de medicaţia corespunzătoare unor boli generale. Unele din afecţiunile cornice ale pacientului favorizează apariţia bolii parodontale, pot accelera producerea şi evoluţia acesteia sau încetinesc sau anulează efectele tratamentelor locale realizate de medicul dentist. Mecanismul se poate manifesta şi invers: parodontoza cu pungi parodontale profunde poate determina apariţia unei colecistite datorită înghiţirii odată cu alimentele a bacteriilor prezente în cavitatea bucală în aceste spaţii. Bacteriile existente în boala parodontală pot ajunge adesea în sânge, producând septicopioemii şi împotriva cărora organismul se apară sau, alteori, pot determina apariţia de septicemii, moment în care organismul nu se mai poate apăra prin mecanisme proprii. Un rol, încă nedemonstrat ştiinţific, în producerea bolii parodontale se pare că îl are şi factorul genetic. Astfel, calitatea structurii dinţilor şi a ţesuturilor de susţinere (parodonţiului) se transmite de la părinţi la copii, la fel ca şi rezistenţa la anumiţi agresori biologici. De asemenea, obiceiurile alimentare ale adulţilor dobândite din copilărie (preferinţe pentru anumite alimente care afectează dantura), dar şi deprinderile legate de igiena dentară sunt factori care contribuie la predispoziţia pentru îmbolnăvirea de boala parodontală. Cantitatea scăzută de vitamine (hipovitaminozele) din organism poate fi un alt factor favorizant în producerea bolii parodontale. Deficitul de vitamina A înseamnă vindecarea întârziată a leziunilor cavităţii orale, gingie de culoare albicioasă; hipovitaminoza D indică demineralizarea osului alveolar în care este implantată rădăcina, ducând la mobilitatea dintelui; deficitul de vitamina B1 duce la erodarea mocoasei bucale, vitamina B2 determină apariţia "zăbăluţelor" adesea suprainfectate cu streptococi. Deficitul de vitamina C determină adesea producerea unei gingivite hemoragice şi ulceroase, cu sângerare abundantă la cea mai mica atingere, iar în formele avansate de hipovitaminoza C se poate ajunge chiar la pierderea nedureroasă a dinţilor. Diabetul este o altă boală care poate fi adesea însoţită de parodontoză la nivelul cavităţii orale, sub denumirea de gingivită diabetică cu parodontită marginală cronică distructivă. De asemenea, unele deficienţe ale glandelor se însoţesc adesea de stadii incipiente sau avansate ale bolii parodontale (în disfuncţii ale glandei tiroide apar gingivite cu mobilitate dentară). Semnele care pot indica o viitoare boală parodontală sunt: sângerarea gingiilor la periaj, cantitate mare de tartru la nivelul dinţilor, inflamarea sau retragerea gingiilor (dinţii par mai lungi), formarea spaţiilor între dinţi şi gingie, miros neplăcut în cavitatea bucală determinat de puroi, bacterii. Tratamentul este stabilit de medicul dentist în funcţie de stadiul de evoluţie a bolii, dar şi de afecţiunile generale existente şi urmăreşte igienizarea completă şi corectă a cavităţii orale, tratamente locale cu substanţe antiinflamatorii, tratament cu antibiotice şi tratamente de întreţinere, intervenţii chirurgicale şi de tratamente de prevenţie.