Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Cea mai veche biserică din Năvodari va fi sfinţită
Credincioşii din oraşul Năvodari, judeţul Constanţa, sunt invitaţi să participe duminică, 11 octombrie, la slujba de sfinţire a celei mai vechi biserici din localitate: Biserica „Cuvioasa Parascheva”. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite, începând cu ora 7:45, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează biroul de comunicare al eparhiei. Biserica Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (care este şi ocrotitoarea oraşului Năvodari) a fost prima parohie din orașul Năvodari, situat pe malul Canalului Poarta Albă-Midia, începându-şi activitatea în anul 1975, într-o casă donată de un credincios. Din cauza capacităţii reduse a locaşului de cult, în data de 14 octombrie 1988 a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici, iar preotul Vasile Vasile împreună cu credincioşii care sprijineau lucrările de construcţie au fost amenințați şi intimidați de Securitate. În pofida acestui fapt, lucrările de zidire a bisericii au continuat, fapt ce a alertat organele de conducere locale și județene, care, în toamna anului 1989, au decis demolarea construcției. Preotul Vasile Vasile a fost transferat la Cernavodă, dar demolarea nu a avut loc, deoarece credincioșii au păzit zidurile, iar noaptea se rugau cu lumânări aprinse pe locul bisericii. După anul 1989, preotul Vasile Vasile s-a reîntors în Parohia Năvodari și a continuat lucrările, pe care le-a finalizat în anul 1992. Biserica este construită în formă de cruce, fresca fiind pictată în stil bizantin.






.jpg)
