Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cei mai mici artişti vor fi premiaţi la Patriarhie
Patriarhia Română şi Guvernul României vă invită luni, 17 decembrie 2007, începând cu orele 14:00, să vizitaţi expoziţia „Icoana din sufletul copilului“, care a ajuns la cea de-a XV-a ediţie, precum şi la tradiţionala serbare din jurul bradului de Crăciun, „Colindă sfântă din sufletul copiilor la Naşterea Domnului“, care vor avea loc la Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Cu acest prilej, va avea loc şi decernarea premiilor Concursului Naţional „Icoana din sufletul copilului“, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Iniţiat în 1993, Concursul de creaţie „Icoana din sufletul copilului“ a ajuns în 2007 la cea de-a XV-a ediţie. Anul acesta concursul are şi un caracter de laborator interdisciplinar. Concursul se desfăşoară în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu sprijinul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române şi al inspectoratelor şcolare judeţene. Mai multe etape în concurs Ediţia a XV-a a Concursului „Icoana din sufletul copilului“ a avut următoarele etape: Expoziţia intitulată „Patimile şi Învierea Domnului“, Cluj-Napoca, 11-14 aprilie 2007, este un eveniment desfăşurat în cadrul Olimpiadelor Naţionale de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor pentru elevii din învăţământul preuniversitar şi seminarii teologice cu clase de patrimoniu, cu sprijinul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului Finalizarea concursului în judeţe şi în municipiul Bucureşti, s-a făcut între 11-17 iunie 2007. Selecţia, expoziţia, premierea la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean/Municipal s-au realizat împreună cu Centrele eparhiale. Lucrările premiate au participat la Expoziţia de la Sibiu. Patriarhia Română, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului, Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Ministerului Culturii şi Cultelor, Complexului Naţional Muzeal „ASTRA“, Asociaţiei „Urmaşii Sfinţilor Brâncoveni“, a organizat Expoziţia - Concurs „Icoana din sufletul copilului“ în cadrul Programului „Sibiu, Capitală Culturală Europeană - 2007“. Vernisajul expoziţiei a avut loc în ziua de 28 august 2007, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în prezenţa unor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a coordonatorilor Programului „Sibiu, Capitală Culturală Europeană - 2007“, a reprezentanţilor autorităţilor locale şi a unui numeros public. Expoziţia a fost deschisă în toată perioada celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu (4-9 septembrie 2007). Concursul a cuprins mai multe secţiuni Potrivit Calendarului Activităţilor Educative ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în perioada 23-29 august 2007, municipiul Sibiu a găzduit, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Complexul Naţional Muzeal „ASTRA“, Concursul Naţional „Meşteşuguri artistice tradiţionale“. În cadrul acestei manifestări şi a proiectului „Sibiu, Capitală Culturală Europeană - 2007“, Expoziţia-Concurs „Icoana din sufletul copilului“ a reunit cele mai reuşite lucrări (peste 300), premiate la nivelul judeţelor şi eparhiilor Patriarhiei Române, realizate de către elevii claselor I-XII din şcoli, gimnazii, licee, colegii pedagogice, seminarii teologice, licee de artă, cluburi şi palate ale copiilor şi elevilor. Tematica lucrărilor a fost cea a iconografiei ortodoxe, icoanele fiind realizate în tehnici tradiţionale – lemn, sticlă, frescă, mozaic ş.a. Lucrările au fost realizate individual sau în grup, sub îndrumarea profesorilor de desen, a preoţilor, a părinţilor şi a meşterilor populari. Metafora „Icoana din sufletul copilului“ se referă şi la celelalte secţiuni ale concursului: Mărturii creştine (cercetare-restaurare), Tradiţii, Cântecul care zideşte, Literatură, Publicistică, Foto, Grafică, Povestiri în imagini din vieţile Sfinţilor, Jocuri. O secţiune distinctă a reunit alte tehnici şi obiecte de artă religioasă (lemn, metal, ceramică, broderii, ţesături, miniatură, gravură, ouă încondeiate, pâine cultică ş.a.). Icoane expuse la Luxemburg În luna octombrie a.c., cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a IPS Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a fost organizată o expoziţie „Icoana din sufletul copilului“ la Luxemburg. Expoziţia a fost organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Parohiei Naşterea Domnului din Luxemburg, în Catedrala Nôtre Dame, prin bunăvoinţa Bisericii Romano-Catolice. Lucrările premiate la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, din aprilie 2007 de la Cluj Napoca, cele de la Concursul Naţional „Meşteşuguri artistice tradiţionale“ de la Sibiu şi cele de la Luxemburg au fost reunite în Expoziţia finală a Ediţiei a XV-a, vernisată la Palatul Patriarhiei, în data de 5 decembrie 2007.