Cele trei legături spirituale moştenite de la Sfântul Vasile cel Mare

În cadrul conferinţelor pastoral-misionare semestriale care au avut loc ieri la Palatul Patriarhiei şi care au reunit preoţii din Protoieriile I, II şi III Capitală, Ilfov-Nord şi Ilfov-Sud, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a menţionat trei legături spirituale care trebuie reţinute din viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare: legătura dintre Liturghie şi filantropie, legătura dintre gândirea dogmatică şi activitatea pastorală, respectiv legătura dintre om şi creaţie.

Conferinţele pastoral-misionare semestriale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor continuă astăzi la Ploieşti, unde vor fi prezenţi preoţii protopopiatelor din judeţul Prahova. Tema de discuţie, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii noastre, este: „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“.

Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei Române a reunit ieri, 10 iunie 2009, preoţii din Protoieriile I, II şi III Capitală, Ilfov-Nord şi Ilfov-Sud pentru conferinţele pastoral-misionare semestriale de primăvară din anul 2009 ale Arhiepiscopiei Bucureştilor. Tema tratată în cadrul acestor conferinţe a fost „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, cu următoarele subpuncte: Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice. Conferinţele preoţeşti semestriale continuă astăzi pe aceeaşi temă la Ploieşti, unde vor fi prezenţi preoţii protopopiatelor din judeţul Prahova.

Conferinţele de ieri au fost precedate de Sfânta Liturghie şi de un Te Deum, oficiate la Mănăstirea Radu-Vodă, de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi.

Conferenţiar din partea Protoieriei I Capitală a fost pr. lect. dr. Vasile Creţu. În cuvântul său, el a arătat că Arhiepiscopul Cezareei Capadociei a fost conştient de avantajul unei erudiţii sănătoase, bazate pe adevărul creştin şi cultura moştenită. Spre deosebire de alţi Sfinţi Părinţi, Sfântul Vasile nu a scris comentarii biblice în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, omiliile şi cuvântările sale însumează adevărate comentarii pe marginea unor teme biblice. Un loc de seamă în acest context îl ocupă cele nouă omilii la Hexaimeron (Facerea 1, 1-26). Deşi uneori autorul dă senzaţia unor improvizaţii, aceste omilii sunt neîntrecute ca frumuseţe retorică şi bogăţie de idei, ceea ce a făcut ca ele să circule nu numai în Răsărit, ci şi în Apus.

Pe lângă teme exegetice, Sfântul Vasile a abordat şi alte subiecte în omiliile şi cuvântările sale: dogmatice, pedagogice, morale şi panegirice. De la acest Sfânt ne-a rămas o corespondenţă deosebit de bogată, care dezvăluie rafinamentul literar şi gustul deosebit pentru frumuseţea cuvântului ales. Corpul epistolar cuprinde scrisori de prietenie, de consolare, de recomandare, scrisori canonice, moral-ascetice, dogmatice, liturgice şi istorice. Sfântul Vasile este pomenit mai ales pentru Liturghia care îi poartă numele. Se pare că el a reformulat slujba Liturghiei în perioada în care era preot în Cezareea, cu o Anafora scrisă de el.

Aceste opere au exercitat o influenţă puternică nu numai asupra contemporanilor, ci şi asupra creştinismului ulterior, până în zilele noastre. Sfântul Grigorie de Nazianz observa că, pentru vremea sa, cult era socotit acela care era la curent cu scrierile vasiliene, le citea şi le explica şi altora.

Moştenirea literară a Sfântului Vasile este deosebit de vastă, mărturie fiind cele patru volume din ediţia Migne (39-42), iar gândirea sa înglobează o mare varietate de idei şi probleme, vitale şi folositoare pentru învăţătura dogmatică a Bisericii, pentru viaţa religios-morală a creştinilor şi, nu în ultimul rând, pentru activitatea socială a Bisericii.

Cultura antică, calea prin care Părinţii Capadocieni au intrat în contact cu lumea veche

În anul dedicat aniversării Sfinţilor Capadocieni, meditând asupra subtilităţii teologice, ascetismului şi asupra celorlalte numeroase virtuţi de care au dat dovadă aceşti prieteni ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor, ne dăm seama că Sfântul Vasile cel Mare nu a făcut teologie fără spiritualitate şi nici spiritualitate fără teologie.

Acest mare ierarh a aplicat principiul selecţiei, prin care a ales din tot ceea ce era valoros în opera antică acele elemente care au fost în concordanţă cu Revelaţia divină şi pe acestea le-a aplicat pentru a găsi mai uşor drumul către mintea şi inima oamenilor. A ştiut să aleagă grâul de neghină şi a ales din filosofia greacă anumiţi termeni prin care a precizat învăţătura creştină. Pentru el, cultura a fost mijlocul prin care a intrat în contact cu mentalitatea oamenilor din acea vreme, pentru a-i atrage la Hristos. După acest model, şi noi, astăzi, în funcţie de noul context cultural în care trăim, trebuie să selectăm acele valori care ne dau posibilitatea să ieşim în întâmpinarea omului contemporan şi să ne deschidem inima şi sufletul către valorile adevărate ale creştinismului.

Arhiepiscopul Cezareei, om al doctrinei şi om de acţiune

Sfântul Vasile este contemporanul nostru prin mesajul profund şi actual privind valoarea infinită a persoanei umane, lumea ca dar şi limbaj al înţelepciunii lui Dumnezeu, valoarea sacră a familiei credincioase şi virtuoase, lumina sfinţitoare a vieţii monahale, datoria permanentă a fiecărui creştin de a lucra pentru unitatea Bisericii, responsabilitatea creştinului în viaţa socială, pentru a promova dreptatea şi întrajutorarea, pacea şi cooperarea spre binele comun, a menţionat pr. Creţu.

Cunoscutul patrolog francez Fulbert Cayré, referindu-se la caracterul Sfântului Vasile şi la darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat, afirmă că „trăsătura dominantă a caracterului Sfântului Vasile pare să fie o deplinătate armonioasă a darurilor cu care acesta a fost înzestrat. Biserica s-a bucurat de un număr restrâns de astfel de oameni, atât de desăvârşiţi şi atât de cumpătaţi. A îmbinat la un stadiu înalt geniul din Roma cu cel din Grecia. Sfântul este atât un om al doctrinei, a cărui gândire clară, obiectivă, îndrumă o întreagă generaţie, cât şi un om de acţiune, cu un caracter ferm, care ştie ce urmăreşte şi foloseşte cu înţelepciune mijloacele pentru a-şi îndeplini scopul“.

Aşadar, Sfântul Vasile cel Mare a arătat în lucrarea sa de păstor de suflete o sinteză între gândirea profundă teologică răsăriteană din cultura greacă creştină şi un simţ practic organizatoric deosebit din cultura latină. Erudit şi evlavios, reflexiv şi pragmatic, echilibrat şi curajos, stăruitor în rugăciune şi convingător în argumentare, toate acestea purtate într-un trup slăbit de asceză şi boală, Sfântul Vasile cel Mare a fost numit de unii patrologi „un latin printre greci“.

Marele merit al Sfântului Vasile este că, îndreptând cugetarea teologică către Dumnezeu Cel transcendent, nevăzut, necuprins, neajuns, L-a vestit şi arătat pe Dumnezeu Cel imanent: prieten, frate, aproapele şi Mântuitorul nostru în Iisus Hristos, şi prin aceasta a aşezat teologia în slujba vieţii şi preoţia în slujirea oamenilor. Felul în care acest Sfânt capadocian a îmbinat înălţimea învăţăturilor cu smerita vieţuire, opera de geniu şi implicarea în problemele Bisericii îl fac pe el model de urmat în pastoraţia preotului din toate timpurile.

Anaforaua euharistică atribuită Sfântului Vasile cel Mare, expresia libertăţii iubirii

Pr. drd. Alexandru Mortici, din partea Protoieriei II Capitală, în referatul cu titlul „Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vietii liturgice“, a spus că Sfântul Vasile a avut un rol covârşitor în dezvoltarea cultului creştin al Bisericii Răsăritului, mai ales prin Liturghia care îi poartă numele, şi care, alături de cea a Sfântului Ioan Gură de Aur şi cea atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, se săvârşeşte până astăzi în Bisericile ortodoxe din întreaga lume creştină.

Referitor la Sfânta Liturghie atribuită Sfântului Vasile cel Mare, trebuie precizat faptul că aceasta nu constituie în totalitate opera personală a marelui ierarh capadocian, textul propriu-zis fiind un derivat din Liturghia apostolică a Sfântului Iacob, care, în timp, a evoluat şi s-a dezvoltat treptat, până la forma pe care o are în prezent.

Ceea ce aparţine în mod sigur acestuia din formularul actual al Liturghiei care îi poartă numele este partea cuprinzând rugăciunile pe care preotul sau arhiereul slujitor le citeşte în taină pentru sfinţirea Darurilor, adică partea cuprinsă începând de la cuvintele „Cela ce eşti, Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule…“ până la ecfonisul „Şi ne dă nouă cu o inimă…“. În termeni bisericeşti, aceste rugăciuni constituie „Anaforaua euharistică sau rugăciunea Sfintei Jertfe“, nucleul central şi esenţial al Liturghiei creştine din toate timpurile.“

Din punct de vedere al ideilor dogmatice, anaforaua euharistică atribuită Sfântului Vasile cel Mare debutează cu lauda şi preamărirea Sfintei Treimi, în general, în termenii consacraţi ai Sfintei Scripturi. Sfânta Treime este prezentă în toată Sfânta Liturghie ca izvor al supremei iubiri ce se revarsă asupra credincioşilor şi face, astfel, posibilă lauda şi preamărirea ei de către întreaga făptură. De aceea, toată Liturghia este plină de Treimea pomenită şi invocată în rugăciune. Anaforaua euharistică începe prin aducerea de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu Cel Unul în Sfânta Treime ca început al oricărui dialog plin de iubire între om şi Creatorul Său.

În acest sens, anaforaua devine expresia celei mai depline libertăţi a iubirii jertfelnice şi iconomice a lui Hristos îndreptată totdeauna spre oameni, ce se jertfeşte continuu pe sfânta masă prin mâinile episcopului sau ale preotului, precum şi actul iubirii deplinei libertăţii a comunităţii ecleziastice care se aduce împreună cu Hristos Jertfă Tatălui: „primeşte-ne pe noi, care ne apropiem de sfântul Tău jertfelnic… ca să fim vrednici a-Ţi aduce această Jertfă duhovnicească şi fără de sânge… pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh“.

Una dintre creaţiile fundamentale ale genului liturgic ortodox

Reţinând bogăţia şi profunzimea ideilor formulate în anaforaua Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, precum şi inegalabilele ei calităţi de expresie stilistică şi verbală, toate acestea la un loc fac din această parte a Sfintei Liturghii una dintre creaţiile fundamentale ale genului liturgic ortodox.

Totodată, prin această formă a anaforalei euharistice, Sfântul Vasile cel Mare a reuşit să transpună într-o formă practică învăţătura despre consubstanţialitatea şi coeternitatea Fiului cu Tatăl în Dumnezeu, în acest fel combătând, prin mijlocirea cultului, învăţătura greşită a ereticului Arie despre raportul Persoanelor din Sfânta Treime.

Revenind la organizarea slujbelor de rugăciune zilnică din cultul divin public, începând de la regulile lăsate de Sfântul Vasile cel Mare, pentru prima oară în cadrul cultului se impune, în pravila de rugăciune a monahilor, rugăciunea din amurg sau începutul nopţii, care mai târziu va constitui slujba Pavecerniţei de astăzi, apoi rugăciunea de la miezul nopţii, care va fi numită Miezonoptica. Treptat, vedem cum aceste rânduieli sintetizate mai ales în Regula Mare 37, contribuie într-o mare măsură la fixarea definitivă a celor Şapte Laude sau slujbe ca program liturgic zilnic, oficiate în cadrul cultului divin public, în bisericile mănăstireşti acest program devenind obligatoriu.

Nu în ultimul rând, de la Sfântul Vasile cel Mare ne-au rămas o seamă de îndrumări despre felul cum trebuie făcută rugăciunea particulară sau personală, arătând necesitatea şi foloasele ei, despre împărtăşirea cu Sfintele Taine, precum şi despre cunoscutele rugăciuni de exorcizare, numite Molitfele sau Blestemele Sfântului Vasile cel Mare, pentru cei care pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa.

Importanţa familiei în opera Sfântului Vasile cel Mare

Tot ieri a conferenţiat şi părintele Vladimir Lapte, reprezentând Protoieria III Capitală, care a vorbit pe tema: „Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine“. Provenind dintr-o familie ce a dat creştinătăţii şase sfinţi, Sfântul Vasile a trasat în opera sa importanţa familiei, dar şi relaţiile intrafamiliale.

Considerând familia ca o instituţie întemeiată pe liberul consimţământ al bărbatului şi femeii de a convieţui împreună în scopul de a se ajutora reciproc şi de a continua neamul omenesc, Sfântul Vasile, atât în învăţăturile morale, cât şi în Comentarii la Psalmi, se ocupă de relaţiile dintre membrii familiei: soţ şi soţie, părinţi şi copii, fraţi şi surori, a spus părintele Vladimir Lapte.

Bazându-se pe învăţătura Mântuitorului Hristos şi a Sfintei Scripturi, Sfântul Vasile cel Mare prezintă familia ca un tot unitar şi indisolubil: „Nu trebuie să se despartă bărbatul de femeie sau femeia de bărbat, decât numai pentru desfrânare sau dacă ar fi piedică spre pietate“.

Pentru a întări indisolubilitatea căsătoriei, Sfântul Vasile cel Mare foloseşte exemple din lumea necuvântătoarelor: „Se spune că turturica, dacă se desparte vreodată de soţul ei, nu mai vrea să trăiască cu altul, ci rămâne singură, că în amintirea soţului de altădată refuză orice altă însoţire. Să audă femeile cât de cuviincioasă este văduvia chiar la cele necuvântătoare! Este de preferat necuviinţei pe care o aduce căsătorirea de mai multe ori“.

Sfântul Vasile susţine egalitatea între bărbat şi femeie, între soţ şi soţie. Astfel, în Comentariul la Psalmul I, „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor“, el subliniază că, deşi psalmistul vorbeşte numai de bărbat, totuşi nu o face deoarece ar considera femeia ca inferioară bărbatului, de vreme ce atât virtutea bărbatului, cât şi a femeii este una singură, iar prin crearea şi prin răsplata făgăduită amândurora se confirmă această egalitate: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul lui Dumnezeu… bărbat şi femeie l-a făcut“ (Fac. 1, 27). Omisiunea de a vorbi despre femeie, Sfântul Vasile o explică prin faptul că psalmistul a socotit de-ajuns să vorbească numai despre bărbat, de vreme ce natura lor este una şi aceeaşi.

„Pragmatismul său nu este motivat teologic speculativ, ci teologic biblic“

La conferinţa de ieri a fost prezent şi Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care, în cuvântul său, a punctat câteva caracteristici specifice modului în care Sfântul Vasile cel Mare a inspirat monahismul românesc: „S-a scris despre Sfântul Vasile cel Mare că modul său de a înţelege viaţa monahală a influenţat cel mai mult monahismul românesc, echilibrat, care evită excesele mistice şi care vede viaţa monahală ca o familie spirituală. El nu este adeptul marelor lavre, deşi a cunoscut în Egipt aceste forme de organizare, ci al mănăstirilor mai mici, bine organizate, în aşa fel încât paternitatea şi filiaţia spirituală să fie trăite ca într-o familie. Influenţa Sfântului Vasile cel Mare se vede şi în faptul că viaţa liturgică este centrul vieţii monahale, nu atât contemplaţia izolată, deşi este şi aceasta apreciată, cât viaţa socială a mănăstirii - filantropia, atât cât este cu putinţă. Avem certă dovada aceasta, a inspiraţiei pe care monahismul românesc a găsit-o în Regulile mari şi mici ale Sfântului Vasile cel Mare“.

Părintele Patriarh a menţionat, de asemenea, că atunci când au studiat opera şi viaţa Sfântului Vasile cel Mare, patrologii occidentali l-au numit „un latin printre greci“, pentru că foarte rar se găseşte în Occident un om care să fie deodată practic şi atât de profund teologic. „Modul de organizare practică a vieţii bisericeşti nu-l face să devină un simplu pragmatist. Acest pragmatism al lui este motivat teologic şi nu teologic speculativ, ci teologic biblic. Este fascinant să vedem cum se leagă partea aceasta profund teologică şi liturgică a operei sale cu un simţ organizatoric demn de latini, de romani“, a spus Patriarhul Daniel, precizând că nu numai în domeniul vieţii monahale el este un om de echilibru, ci şi în viaţa pastorală (modul de a organiza eparhia sa şi eparhiile sufragane).

În continuare, Preafericirea Sa a subliniat trei legături spirituale care sintetizează, de fapt, viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare: „Reţinem trei legături spirituale care trebuie subliniate în viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare. Prima este legătura între Liturghie şi filantropie; modelul de bază al înţelegerii ortodoxe a acestui raport este concretizat în Vasiliada. Dacă facem filantropie fără Liturghie, riscă foarte repede ca filantropia să devină un umanism secularizat, fără a conştientiza originea sfântă a Liturghiei care a generat filantropia. Pe de altă parte, când se face Liturghie fără filantropie nu se întrupează iubirea faţă de aproapele celebrat în Liturghie, în viaţa concretă.

A doua mare legătură este legătura între gândirea dogmatică şi activitatea pastorală. Dintre toţi Părinţii Capadocieni, el este cel mai puţin speculativ. Predicile lui sunt clare, sistematizate şi mai concentrate decât cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, iar unele dintre scrisorile lui pastorale sunt de o rară frumuseţe. Se vede peste tot legătura între dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi viaţa practică.

A treia legătură este cea dintre om şi creaţie. Părintele Cleopa de la Sihăstria a citit de mai multe ori Hexaimeronul şi era atât de încântat, că ştia pasaje întregi din descrierea creaţiei făcută de Sfântul Vasile cel Mare. Seara, când era pe cerdac şi auzea păsările de noapte cum cântă, le imita. A stat cinci ani ascuns în pădure în timpul comunismului şi el vedea şi asculta natura ziua şi noaptea prin lumina pe care a dat-o Hexaimeronul. Modul în care povestea despre înţelepciunea pusă de Dumnezeu în creaţie devenea o predică fascinantă nu numai pentru oamenii simpli, ci pentru intelectuali“.