În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cerc misionar în Parohia Honţişor
Preoţii din Cercul pastoral Gurahonţ, condus de părintele Dorel Moţ, s-au întâlnit duminică, 20 februarie, la Parohia Honţişor, tema discuţiilor fiind adevărata pocăinţă, care a fost tratată de părintele Petcuţ Tuţu de la Parohia Secaş.
Întâlnirea a fost precedată de slujirea Sfintei Taine a Maslului, la care a participat un mare număr de credincioşi din Parohia Honţişor şi din parohiile vecine. Pornind de la citatul "Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău" (Luca 15, 23), părintele Petcuţ a arătat că perioada în care ne aflăm, a Triodului, presupune urcuşul nostru sufletesc spre Înviere, ca ridicare din păcat şi ca bucurie a întâlnirii noastre cu Hristos Domnul. Taina pocăinţei sau adevărata pocăinţă are ca miez împăcarea omului cu Dumnezeu. Treptele ridicării duhovniceşti din păcat pe care le-a urmat tânărul risipitor sunt treptele esenţiale ale pocăinţei adevărate, ele constituind un adevărat model în acest sens. De altfel, în viaţa noastră, constatăm că păcatul şi înstrăinarea omului de Dumnezeu nu sunt stări fireşti, ci nefireşti, în acest sens de multe ori o adevărată capcană a păcatului este obişnuinţa cu el. "Prin pocăinţa adevărată şi prin mărturisirea păcatelor creştinul primeşte iertarea care înnoieşte haina primită la Botez. Astfel, prin pocăinţă i se redă omului haina începutului bun, haina curăţirii de păcate, haina harului sfinţitor, pocăinţa fiind numită "al doilea Botez"", a arătat părintele Petcuţ. În încheiere, a invocat ajutorul Bunului Dumnezeu, ca din pilda "Fiului risipitor" să învăţăm cât de mare este puterea adevăratei pocăinţe, cât de sfântă este iubirea milostivă a lui Dumnezeu Care iartă păcatele oamenilor. Părintele Mihai Boca, în calitate de gazdă, a mulţumit preoţilor şi credincioşilor prezenţi, după care a urmat o agapă frăţească la care au luat parte preoţii, preotesele şi cântăreţii bisericeşti prezenţi. La întâlnire au participat preoţii Dan Turean de la Parohia Mădrigeşti, Tuţu Petcuţ de la Secaş, Mihai Boca de la Honţişor, Dorel Moţ de la Gurahonţ, Simion Petruţ de la Gura-Văii, Ioan Vesa de la Iosăşel, Ciprian Luşca de la Zimbru, Ioan Florea de la Dieci, Vasile Zbârcea de la Pescari, Andrei Dârbaş de la Bonţeşti, Ioan Daşcău de la Almaş, Ovidiu Daşcău de la Rădeşti, Alin Curechian de la Cil şi părintele Alexa Birău de la Joia Mare. (Crăciun-Dorel Moţ)