Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cerc pedagogic al profesorilor de religie din zona Paşcani
Şcoala Gimnazială Ruginoasa din judeţul Iaşi a organizat marţi, 28 octombrie 2014, Cercul pedagogic al profesorilor de religie din zona Paşcani, intitulat „Atragerea şi motivarea elevilor pentru ora de religie prin activităţi extracurriculare“.
În cadrul manifestării, a avut loc în primă fază o activitate demonstrativă, „Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Dimitrie, Izvorâtor de Mir, modele de credinţă şi dragoste întru Hristos“, ce a fost organizată sub formă de concurs interactiv şi care a fost coordonată de d-na prof. Ana-Maria Bodai. În această activitate au fost implicaţi elevi de la cincisprezece şcoli din cadrul Cercului pedagogic de religie Paşcani, organizaţi pe cinci grupe a câte trei elevi. Pe parcursul întregii activităţi, elevii au fost capabili să rezume aspecte semnificative din viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Dimitrie, Izvorâtor de Mir, să identifice virtuţile sfinţilor studiaţi, să enumere modalităţile de cinstire a acestora, să desprindă învăţături utile progresului lor duhovnicesc şi să compună o rugăciune adresată unuia dintre aceşti sfinţi. Juriul a fost alcătuit din pr. paroh Pavel Pavel, pr. Nicuşor Olariu, prof. Irina Dodu, directorul Şcolii Ruginoasa, prof. Simona Fuiorea Novac, directorul Şcolii Dumbrăviţa - Ruginoasa. La final, toţi participanţii au fost recompensaţi cu diplome, iconiţe, cărţi şi dulciuri. Cei mai buni dintre ei se vor înscrie la faza judeţeană a concursului dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva şi care va avea loc la Şcoala „Petru Rareş“ din Hârlău. Prin întâlnirea şi relaţionarea elevilor de la diferite şcoli s-a urmărit stimularea abilităţilor de muncă în echipă, a competivităţii, a interesului de a obţine performanţă, precum şi sensibilizarea elevilor cu privire la promovarea valorilor moral-religoase.
În a doua parte a activităţii, d-na prof. Ana-Maria Bodai a prezentat referatul cu tema „Atragerea şi motivarea elevilor pentru ora de religie prin activităţi extracurriculare“. A fost evidenţiată ideea conform căreia motivarea elevilor pentru ora de religie depinde de buna colaborare dintre Şcoală, Familie şi Biserică, dar şi îndemnul de a valorifica mai accentuat componenta educativă a conţinuturilor, pentru consolidarea parteneriatului dintre aceste trei mari instituţii. Tot în cadrul acestei deosebite activităţi, a fost susţinut un florilegiu de cântări psaltice de către Grupul „Sf. Sava“ din Iaşi, precum şi un moment artistic pregătit de elevii Şcolii Dumbrăviţa - Ruginoasa.
Întreaga activitate a avut un real succes şi s-a dovedit a fi un exemplu pozitiv de interdisciplinaritate, d-na prof. Ana Maria Bodai aducându-şi contribuţia la îndeplinirea obiectivelor propuse. Ne bucurăm de faptul că interesul pentru cultură şi spiritualitate în zona Paşcani este într-o continuă creştere. Acest lucru arată că grija principală a cadrelor didactice se îndreaptă spre educarea şi formarea tinerei generaţii, în spiritul cultural-religios românesc autentic. Profesorii de religie participanţi au apreciat această formă de organizare a activităţii Cercului pedagogic, constatând că este nevoie de un permanent schimb de idei, experienţă şi „bune practici.“ Acest eveniment se încadrează în seria manifestărilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Dimitrie - Izvorâtor de Mir. (Prof. Maria Osoianu şi prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie)