Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ceremonie comemorativă în Parcul Carol I
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale a organizat mai multe acţiuni comemorative şi religioase dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii. Una dintre aceste acţiuni a fost ceremonia de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, din Bucureşti, de ieri, 28 august, unde Patriarhul României a săvârşit un Trisaghion.
Evenimentul comemorativ de ieri, 28 august, de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, din Capitală, a debutat cu intonarea Imnului Naţional, după care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi arhidiaconi, a săvârşit un Trisaghion pentru pomenirea eroilor ostaşi şi luptători români în timpul Primului Război Mondial, „care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român”. La finalul slujbei, membri din Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale au cântat şi imnul liturgic „Apărătoare Doamnă”.
Au susţinut alocuţiuni preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, prim-ministrul României, Dacian Cioloş, decanul Corpului Diplomatic, Monseniorul Miguel Maury Buendia, nunţiu papal, şi acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca. La finalul evenimentului a avut loc ceremonia depunerii coroanelor de flori, a depunerii jurământului militar, precum a fost în anul 1916, şi au fost trase salve de tun de către Bateria aruncătoare de 120 mm şi salve a Brigăzii 30 Gardă.
Au participat reprezentanţi ai puterii legislative şi judecătoreşti, ai Bisericilor şi comunităţilor creştine şi altor culte din România, ambasadori şi membri ai Corpului Diplomatic, generali şi ofiţeri ai Armatei române.
În cadrul programului naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea centenarului Primului Război Mondial (1916-2016), au fost organizate pe întreg teritoriul naţional mai multe ceremonii militare şi religioase în memoria ostaşilor români care şi-au dat viaţa pentru ţară în acest război.