Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Ceremonie religioasă și militară la Cluj-Napoca, la 167 de ani de la Unirea Principatelor Române
La aniversarea Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, la Cluj-Napoca a avut loc un ceremonial militar-religios, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la care au participat reprezentanți ai cultelor religioase, oficialități civile și militare, numeroși clujeni.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit o slujbă de Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța acestei zile. Au mai vorbit președintele Senatului României, Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, Maria Forna, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu-Florin Raţiu, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Ceremonia, organizată de Instituția Prefectului - Județul Cluj în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, a mai cuprins prezentarea onorului și salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, depunerea de coroane și jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare, un spectacol de artificii de zi și tradiționala Horă a Unirii.



.jpg)
