Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Cimitirul de Onoare de la Miclăuşeni, R. Moldova, va fi reinaugurat

Cimitirul de Onoare de la Miclăuşeni, R. Moldova, va fi reinaugurat

Data: 25 Octombrie 2008

▲ Ceremonia de reinaugurare a Cimitirului de Onoare Românesc din localitatea Miclăuşeni, Republica Moldova, va avea loc astăzi ▲ În cele 11 morminte comune ale cimitirului se odihnesc peste 200 de militari români, care şi-au găsit gloriosul sfârşit în luptele purtate pe Valea Dolnei, în vara anului 1941 ▲

La Miclăuşeni, în Republica Moldova, va avea loc, astăzi, Ceremonia de reinaugurare a Cimitirului de Onoare Românesc. Potrivit unui comunicat al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor(ONCE), cei peste 200 de militari români înhumaţi la Miclăuşeni, care şi-au găsit gloriosul sfârşit în luptele purtate pe Valea Dolnei, în vara anului 1941, vor fi comemoraţi de Ziua Armatei României. La ceremonie vor participa oficialităţi române şi moldovene, veterani de război şi localnici. Lucrările de reconstrucţie, finanţate de ONCE, au fost executate în parteneriat cu Consiliul Raional Străşeni şi cu sprijinul Societăţii Culturale „Ginta Latină“. Proiectul a vizat refacerea ansamblului după planurile iniţiale ale cimitirului, cu o suprafaţă de 936 de metri pătraţi, unde sunt 11 morminte comune, majoritatea eroilor fiind necunoscuţi.

Al cincilea proiect de reconstrucţie a cimitirelor de onoare româneşti din Republica Moldova

Căzut în uitare zeci de ani, cimitirul s-a bucurat, în ultima vreme, de atenţia comunităţii locale, prin instalarea a 23 de însemne de căpătâi, cinci cruci creştine, a unui bloc comemorativ de piatră, adus în 2004, precum şi a unei troiţe. „Cimitirul de la Miclăuşeni, situat la circa 70 de kilometri vest de Chişinău şi la 120 de kilometri de Iaşi, reprezintă al cincilea proiect de reconstrucţie a cimitirelor de onoare româneşti din Republica Moldova, finalizate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor în ultimii doi ani, după Ţiganca, Nicolăieuca, Feşteliţa şi Vărvăreuca“, se arată în comunicatul transmis de Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.