În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cinci ani de misiune creştină prin „Ziarul Lumina“
Ieri, în Catedrala patriarhală, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a oficiat un Te Deum cu ocazia împlinirii, pe data de 7 februarie, a 5 ani de apariţie neîntreruptă a „Ziarului Lumina“, primul cotidian creştin din România. PS Varlaam a vorbit despre îndelungata tradiţie a presei bisericeşti, menţionând faptul că „după proclamarea autocefaliei BOR, mai mulţi ierarhi şi teologi de seamă au subliniat în nenumărate rânduri necesitatea apariţiei unui cotidian creştin care să reflecte viaţa dinamică a Bisericii din ţara noastră“.
După sfârşitul slujbei de mulţumire, în Sala „Europa Christiana“ din Palatul patriarhal, în prezenţa Prefericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor ierarhi ai BOR, au fost evocate momente din istoria publicaţiilor „Lumina“. Cosmin Olinici, consilier patriarhal pentru publicaţiile „Lumina“, a prezentat principalele direcţii de dezvoltare ale „Ziarului Lumina“ în ultimii cinci ani şi câteva proiecte de viitor. În continuare, pr. Constantin Sturzu, membru fondator al „Ziarului Lumina“, a precizat că „începuturile acestei publicaţii stau sub semnul apostolatului mediatic. Aşa cum Mântuitorul a chemat la Sine şi apoi a trimis să propovăduiască pe ucenicii Săi, tot aşa şi noi, cei care am fost împreună-lucrători la naşterea acestei publicaţii, am simţit că am primit, în calitate de fii ai Bisericii, o chemare mai presus de noi“. Cei prezenţi la festivitate au ţinut un moment de reculegere pentru regretatul membru fondator şi director editorial Florin Zamfirescu, numit în lumea jurnalistică şi „arhitectul de gazete“ sau „omul din hârtie de ziar“. În cadrul festivităţii, a fost lansat noul site al „Ziarului Lumina“, www.ziarullumina.ro, într-o nouă şi îmbunătăţită variantă, care depăşeşte limitele ediţiei tipărite şi care îşi propune să se constituie într-o „bibliotecă virtuală şi într-un portal de resurse ortodoxe“. Părintele Patriarh a felicitat pe membrii fondatori, pe ostenitorii şi pe cititorii „Ziarului Lumina“, despre care a spus că este „o lumină pentru creştinul prezent şi activ în societate“ şi „o necesară punere în valoare a spiritualităţii ortodoxe“. Preafericirea Sa a dăruit membrilor redacţiilor ziarului din Bucureşti şi din Iaşi, ca instrumente de lucru, „Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti“, recent tipărită, şi volumul „Ierarhii şi domnitorii Ţării Româneşti. Ctitoriile şi mormintele lor“. De asemenea, Patriarhul României a oferit diplome de onoare celor care s-au distins în mod deosebit prin contribuţia la buna desfăşurare a activităţii „Ziarului Lumina“.