În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Cinci elevi ieşeni, în topul celor mai buni din ţară
Judeţul Iaşi s-a clasat în acest an pe locul I în topul judeţelor cu cei mai mulţi elevi premiaţi la Etapa Naţională a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice în domeniul Geografiei, care s-a desfăşurat în intervalul 7-8 iulie, la Miercurea Ciuc.
Elevii ieşeni s-au întors acasă de la Etapa Naţională a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice în domeniul Geografiei cu trei premii (un premiu I şi două premii II) şi două menţiuni, situând judeţul pe locul I la nivel naţional. Pe locul II s-a situat judeţul Suceava cu 3 premii (un premiu I şi 2 premii III), iar pe locul III, la egalitate, s-au situat" La această sesiune au participat 100 de elevi din întreaga ţară, înscrişi în mod egal la cele patru secţiuni, reprezentanţii noştri obţinând premii sau menţiuni la toate cele patru secţiuni unde au fost repartizaţi. S-au acordat un total de 12 premii şi 25 menţiuni. Competiţia urmăreşte, astfel, stimularea interesului elevilor de a cunoaşte direct, de a investiga şi de a înţelege faptul geografic imediat, precum şi înţelegerea importanţei protecţiei unui mediu ambiant pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată." a declarat prof. Constantin Gheorghiţă, inspector de geografie în cadrul ISJ Iaşi. Premiul I la secţiunea Geografie umană a fost obţinut de elevii Mădălina Anton şi Lucian Siriteanu de la Colegiul Naţional (profesor Dorin Fiscutean), premiul II la aceaşi secţiune a fost obţinut de eleva Ana Breabăn de la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" (profesor Mihaela Lesenciuc). Tot premiul II, la Secţiunea Geografia mediului, a obţinut eleva Diana Avădănii de la Colegiul "Costache Negruzzi" (profesor Florin Iancu). "Prin acest gen de competiţii liceenii au ocazia să îşi dezvolte abilităţile în domeniul cercetării geografice, deosebit de important fiind şi modul în care elevii învaţă să-şi expună rezultatele cercetărilor în faţa comisiei de evaluare, argumentele, scopul lucrării, metodologia utilizată, precum şi concluziile la care au ajuns." a declarat Mihaela Lesenciuc, profesoară de geografie la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi. În cadrul Sesiunii de comunicări de la Miercurea Ciuc, câţiva dintre elevii ieşeni au obţinut menţiuni: Elsa Bernevic, de la Colegiul Naţional (profesor Cornelia Mihaela Fiscutean), menţiunea I la Secţiunea Geografie generală şi Dragoş Bălănici şi Ioana Prusu, de la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" (profesor Mihaela Lesenciuc) - menţiunea a II-a la Secţiunea Geografie fizică.