Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Cine cântă mereu rămâne veşnic tânăr!

Cine cântă mereu rămâne veşnic tânăr!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 30 Mai 2013
Împreună cu importante instituţii de stat şi de cultură din România şi Republica Moldova, omagiem astăzi (n.r.: 28 mai 2013) pe maestrul Nicolae Botgros la împlinirea a 60 de ani de viaţă şi peste 40 de ani de activitate artistică, desfăşurată în slujirea folclorului muzical românesc, de pe ambele maluri ale Prutului. Prin această activitate, maestrul Nicolae Botgros contribuie la dăinuirea peste timp a sfintei conştiinţe de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă şi simţire a românilor, pe care nici râul, nici muntele, nici răul şi nici moartea nu-i pot despărţi definitiv.
 
Talentat rapsod popular, virtuoz violonist, compozitor şi dirijor al celebrei Orchestre Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii“, din Chişinău, domnul Nicolae Botgros cultivă şi face roditor darul cântului popular, inspirat direct din filonul artistic al satului românesc, cântând ca nimeni altul bucuriile şi tristeţile oamenilor, frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc.
 
Folclorul pe care îl promovează cu mult profesionalism şi entuziasm, marea sa dragoste pentru tradiţiile populare autentice româneşti, mesajul muzicii sale, interpretată cu deosebită măiestrie, cu un accent personal, inconfundabil, sunt mărturie a legăturii pe care a păstrat-o şi a cultivat-o mereu cu Biserica strămoşească şi cu valorile spiritualităţii creştine româneşti, roditoare în opere de artă. 
 
Activitatea sa artistică, bogată şi inspirată, reprezentată în diferite genuri ale muzicii populare, a fost apreciată cu numeroase premii şi distincţii, în ţară şi în străinătate, şi, în mod special, cu dragostea şi preţuirea publicului de pretutindeni.
 
Dacă în filosofia antică greacă muzica era considerată un mijloc de a restabili liniştea în suflet, muzica populară românească autentică reuşeşte mai bine decât orice formă de consolare verbală să-l deschidă pe om spre bucurie curată şi comuniune cordială cu semenii săi.
 
Prin întreaga sa contribuţie la propăşirea muzicii noastre tradiţionale româneşti, ca violonist, dirijor şi model inspirator pentru generaţia tânără, maestrul Nicolae Botgros a înţeles că misiunea interpretului de muzică populară este aceea de a arăta mereu tinereţea eternă a muzicii tradiţionale, prin intermediul căreia şi cel care o promovează rămâne pururea tânăr, chiar dacă adună ani în buchetul vieţii. Cine cântă mereu şi are inima curată rămâne pururea tânăr, pentru că muzica frumoasă şi sufletul curat poartă în ele parfumul eternităţii.
 
La ceas aniversar, îl felicităm pe maestrul Nicolae Botgros pentru frumuseţea interpretării cântecelor sufletului neamului românesc, îi conferim Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, al Patriarhiei Române, şi ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel Înviat să-i dăruiască ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate, pace şi bucurie!
 
† Daniel 
Patriarhul Bisericii Ortodoxe  Române