La opt ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, cel care a păstorit Eparhia Maramureșului și Sătmarului mai bine de un sfert de secol (1990‑2016), miercuri, 30 octombrie,
„Cine se roagă pentru alții se întâlnește cu iubirea milostivă a lui Hristos”
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 29 ianuarie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale pasajului evanghelic rânduit în Duminica a 17-a după Rusalii (Matei 15, 21-28). Preafericirea sa a subliniat că, în esență, Evanghelia ne spune că „Mântuitorul Iisus Hristos constată în sufletul femeii cananeence credință tare izvorâtă din iubire îndurerată”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat în cuvântul de învățătură că tăcerea Mântuitorului și apoi refuzul de a o ajuta pe femeia cananeeancă erau doar forme care „ascundeau intenția Lui de a scoate în evidență și mai mult credința, smerenia și stăruința ei în rugăciune. Înțelepciunea lui Iisus se arată în acest refuz de a răspunde imediat femeii cananeence și de a întârzia un răspuns favorabil, dar nu pentru că o disprețuia pe această femeie și nici pentru că dorea să o umilească, ci pentru a scoate și mai mult în evidență virtuțile ei. Mai întâi, virtutea credinței puternice, care se arată prin rugăciune stăruitoare. Apoi, smerenia ei, care acceptă să fie comparată cu câinii. Însă ea este smerită și curajoasă deoarece nu încetează a stărui pe lângă Iisus ca fiind unica sursă a vindecării fiicei sale. Răspunsul ei că și câinii, deși sunt animale, totuși mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor L-a surprins pe Iisus, și atunci, plin de admirație și prețuire față de această femeie de alt neam decât evreii, a exclamat: «O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești!», iar Evanghelia precizează că s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela”.
În continuare Preafericirea Sa a subliniat că Mântuitorul voia să arate ucenicilor Săi că El poate găsi la popoare păgâne credință mai puternică decât a unor evrei. „Voia să prefigureze, să anticipeze faptul că în viitor multe popoare păgâne vor crede în numele lui Iisus mai ușor decât mulți evrei și că El nu a venit doar pentru mântuirea evreilor, ci a venit pe pământ pentru mântuirea tuturor popoarelor care cred în El. La un moment dat dă impresia că acceptă mentalitatea conaționalilor Săi evrei, și anume superioritatea lor față de neamurile păgâne, dar aceasta este doar pentru a amâna răspunsul Său pozitiv față de această femeie, deoarece voia să scoată în evidență virtuțile ei”, a precizat Patriarhul României.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat că femeia cananeeancă este un dascăl pentru Biserică: „De la ea Biserica a învățat rugăciunea «Doamne, miluiește-mă». Aceasta este cea mai scurtă, intensă și des folosită rugăciune a Bisericii. De la această femeie creștinii au învățat o altă rugăciune scurtă, dar plină de speranță, și anume «Doamne, ajută-mă». Aici, femeia cananeeancă devine învățător, dascăl al rugăciunii scurte, dar stăruitoare și plină de nădejde că va dobândi de la Dumnezeu ceea ce cere. Mai învățăm de la această femeie și adevărul că cine se roagă pentru alții se întâlnește cu iubirea milostivă a lui Hristos. Ea nu s-a rugat pentru sine. Vedem că femeia nu zice «miluiește pe fiica mea», ci «miluiește-mă», pentru că atât de mult s-a identificat mama cu durerea fiicei bolnave încât a preluat durerea fiicei asupra sa. Durerea fiicei a devenit și durerea mamei. S-a identificat complet cu durerea fiicei și a devenit glasul durerii fiicei sale stăpânită de diavol. Rugăciunea pentru altul este compasiune, împreună suferință cu cel care suferă”.