„Evanghelia acestei duminici ne arată că dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Duminica a 5-a a Postului Mare în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Preafericirea Sa a explicat sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic lecturat la Sfânta Liturghie (Marcu 10, 32-45), ce ilustrează învățătura despre slujirea semenilor și despre smerenie pe care Mântuitorul Iisus Hristos o adresează celor doisprezece ucenici ca urmare a cererii primite de la fiii lui Zevedeu, Iacov și Ioan: „În Evanghelia pe care Biserica a rânduit-o spre a fi citită în această duminică sunt cuprinse trei mari învățături. În primul rând, Domnul nostru Iisus Hristos prevestește pătimirile, moartea și Învierea Sa, pentru a arăta că suferința Crucii va pregăti bucuria și slava Învierii. A doua învățătură este aceasta: onoarea nu este dată de stăpânirea asupra oamenilor, ci de slujirea arătată semenilor. În al treilea rând, învățăm că Mântuitorul a venit în lume ca să slujească, nu ca să I se slujească, iar slujirea Sa este iubire jertfelnică până la moartea pe Cruce, în totală smerenie”.
În continuare, Părintele Patriarh Daniel a prezentat textul Evangheliei duminicale și a tâlcuit cuvintele acestuia, plecând de la vestirea suferinței prin care Fiul Omului va trece: „Hristos Domnul prevestește cele ce I se vor întâmpla, anume taina pătimirilor, a morții și a Învierii Sale. Ori de câte ori Domnul prevestește ucenicilor suferințele Sale, adaugă apoi că va învia a treia zi, arătând că taina Crucii este nedespărțită de Înviere și că taina Învierii este nedespărțită de Cruce. De aceea, Evanghelia arată că iubirea Sa este smerită și jertfelnică, iar slava Sa păstrează taina acestei iubiri. Pe când El vorbea despre pătimirile și Învierea Sa, doi dintre ucenici, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, credeau că este vorba despre lupta Lui cu stăpânirea romană și că El va birui și va întemeia pe pământ o împărăție lumească. De aceea, s-au grăbit să Îi ceară lui Iisus ca ei să stea, întru slavă, de-a dreapta și de-a stânga Sa, considerând că împărăția pe care o va întemeia Iisus este una politică. La această cerere, Iisus le răspunde mustrându-i și spunându-le că nu știu ce cer”.
Patriarhul României a arătat apoi semnificația cuvintelor cu care Mântuitorul S-a adresat tuturor ucenicilor, văzând reacția celor zece la solicitarea fiilor lui Zevedeu: „Vedem că Mântuitorul Hristos schimbă logica întâietății ca stăpânire asupra altora cu logica întâietății ca slujire a tuturor. Cei care stăpânesc peste popoare le domină, dar Hristos Domnul arată că între ucenici nu trebuie să existe aceeași atitudine: cel care dorește să fie întâiul trebuie să slujească tuturor. Aici, Domnul îi corectează pe cei doi ucenici fiindcă umblau după slavă lumească, deșartă, dar îi corectează și pe ceilalți zece care au început să îi invidieze pe Iacov și pe Ioan, care gândeau ca oamenii obișnuiți, stăpâniți de dorința de afirmare egoistă”.
După ce a explicat faptul că, în ciuda lipsei de înțelegere a ucenicilor, Mântuitorul le-a vorbit celor doi despre botezul sângelui și despre paharul suferinței, Părintele Patriarh a adăugat: „Chiar dacă vor trece prin suferință și moarte, ucenicii nu pot pretinde să stea de-a dreapta sau de-a stânga Domnului. Nu sunt îndreptățiți să ceară onoarea ca pe un drept. Onoarea și cinstea pe care Dumnezeu le oferă sunt un dar, nu un drept obținut prin ambiție egoistă și prin justificare de sine. Acest dar este oferit de Dumnezeu celor pentru care a fost pregătit, adică celor smeriți și ostenitori, nu ambițioși și dornici de slavă deșartă. Dumnezeu rânduiește cinstirea fiecărui om potrivit smereniei și slujirii sale, nu pretențiilor și dorințelor de afirmare narcisistă”.
Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat și semnificația ultimelor cuvinte ale pasajului evanghelic, care afirmă că „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45): „Deși Hristos S-a jertfit pentru toți oamenii, nu toți se vor mântui, ci numai cei care vor crede în El și vor împlini în viața lor voia Lui. De aceea Și-a dat sufletul răscumpărare pentru mulți, fiindcă vor fi mulți cei care vor crede în El, dar nu toți. Această nuanță ne arată că mântuirea depinde și de libertatea omului de a răspunde iubirii lui Dumnezeu și de a conlucra cu harul adus de Hristos Domnul”.
În încheiere, Preafericirea Sa a vorbit și despre viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pomenită sâmbătă, 1 aprilie, și cinstită în mod deosebit în Duminica a 5-a a Postului Mare: „Această sfântă ne învață că rugăciunea unită cu pocăința și cu postul îi ajută pe cei păcătoși să devină sfinți. (...) În secolul al 7-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris viața Sfintei Maria Egipteanca, iar această lucrare a devenit populară și a circulat în lumea creștină. Ea este cinstită în Biserică, având ziua de pomenire
1 aprilie, încă din secolul al 5-lea, dar slujba ei a intrat în Triod începând cu secolul al 11-lea. De aceea, viața cuvioasei este însemnată la sfârșitul cărții Triodului și este citită în săptămâna a cincea a Postului Mare. Sfânta Maria Egipteanca este model de pocăință sinceră și îndelungată, fiind în același timp o încurajare la pocăință pentru toți oamenii, oricât de păcătoși ar fi ei. Prin pocăință, post și rugăciune, asemenea cuvioasei, oricine poate ajunge la mântuire, schimbându-și și sfințindu-și viața”.
.jpg)
