Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” la Galați
Ziua de cinstire a Sfintei Icoanei a Maicii Domnului „Prodromița” de la Sfântul Munte Athos reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toți ortodocșii români și, mai cu seamă, pentru cei ale căror comunități își sărbătoresc hramul la această sărbătoare. Între acestea se numără și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Galați, care și-a sărbătorit miercuri al doilea hram.
Evenimentul duhovnicesc prilejuit de această sărbătoare a debutat marți seara, când în mijlocul credincioșilor a poposit Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre istoria realizării și cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”, evidențiind minunea ce s-a petrecut atunci când un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea acestei icoane: „Bucuria prezenței chipului luminos de care s-a împărtășit Maica Domnului într-o icoană pictată în secolul al 19-lea la Iași, dar al cărei chip s-a zugrăvit nefăcut de mână, a fost confirmată într-o noapte la Priveghere, mai înainte ca sfânta icoană să părăsească Moldova și să meargă spre lavra românească Prodromu din Muntele Maicii Domnului, Athos. Aici, în chip minunat, în fața unui pictor care a negat posibilitatea unui chip nefăcut de mână, chipul s-a întunecat în fața unei mari mulțimi, iar pictorul îngrozit s-a pocăit. Deodată, luminându-se chipul lui, s-a luminat și chipul Maicii Domnului, iar la un răstimp una dintre primele icoane pictate de părinții athoniți, copie a icoanei Prodromița, a fost dăruită eparhiei noastre și de peste un secol chipul luminos al Maicii Domnului devine o punte luminoasă către inimile și sufletele noastre, bucurându-ne când suntem în întristări și necăjiți, dar și o punte de har către Sfântul Munte pentru noi toți”.
Bucuria prezenței chipului Maicii Domnului s-a revărsat cu îmbelșugare asupra credincioșilor prezenți deoarece în mijlocul lor, la slujba Vecerniei, a fost așezată spre închinare o copia icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, aflată în tezaurul sacru al Reședinței Arhiepiscopale. În semn de binecuvântare, credincioșii au primit la plecare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian pâine binecuvântată și iconițe cu chipul Maicii Domnului „Prodromița”.
În ziua de pomenire a Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”, icoana a fost așezată spre închinarea credincioșilor care au participat la programul liturgic al Catedralei Arhiepiscopale din Galați pe tot parcursul zilei.



.jpg)
