Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel la Catedrala Patriarhală
Biserica noastră i-a sărbătorit luni, 29 iunie, pe cei mai cunoscuţi apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, Sfinţii Petru şi Pavel. Cei doi corifei ai apostolilor au fost cinstiţi în mod deosebit la Catedrala Patriarhală din Bucureşti prin Sfânta Liturghie săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de slujitori. După citirea Sfintei Evanghelii, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat importanţa activităţii şi a învăţăturilor celor doi apostoli pentru viaţa Bisericii.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pasajului evanghelic de la Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că cei doi apostoli, sărbătoriţi în aceeaşi zi, se diferenţiau din multe puncte de vedere, dar aveau şi multe virtuţi comune, pe care le-au practicat în misiunea lor de propovăduire a cuvântului Evangheliei în lume.
„Sfinţii slăviții și întru tot lăudații Apostoli Petru și Pavel sunt învățători ai credinței, ai pocăinţei şi ai misiunii Bisericii în lume. Cei doi sunt numiți și corifeii apostolilor. Sfântul Petru este considerat primul dintre apostoli. El reprezintă în mod simbolic poporul iudeu. Sfântul Pavel este ultimul chemat dintre apostoli şi prezintă neamurile sau popoarele, altele decât evreii, care însă au primit Evanghelia lui Hristos şi au devenit creștine. Sfinţii Petru și Pavel sunt oameni foarte diferiți ca origine, ca formare intelectuală și spirituală. Sunt diferiți ca și cultură, temperament şi profesie, unul fiind pescar, celălalt profesor de teologie, după cum am spune noi astăzi. Dar cei doi apostoli au și foarte multe virtuți în comun”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat faptul că cei doi sfinţi au manifestat o râvnă deosebită pentru misiunea de predicare a Evangheliei.
„Atât Sfântul Apostol Petru, cât și Sfântul Apostol Pavel au mărturisit dumnezeirea lui Hristos. Petru a mărturisit, după cum am ascultat în Evanghelia de azi: «Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!», iar Mântuitorul a spus că pe această piatră a mărturisirii Îşi va zidi Biserica. Biserica nu este zidită pe persoana lui Petru, ci pe mărturisirea lui, anume că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu. Pavel mărturiseşte dumnezeirea lui Hristos în Epistola către Coloseni 2, 9, unde spune că în Hristos «locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii», iar în Epistola întâia către Timotei 3, 16 spune: «Mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă». A doua virtute comună celor doi este iubirea jertfelnică pentru Hristos. Amândoi L-au iubit pe Hristos până la moarte și încă moarte martirică, violentă. Iubirea lor a fost până la capăt, totală şi jertfelnică. A treia virtute a lor a fost zelul misionar de a propovădui Evanghelia în toată lumea. De aceea, Apostolul Pavel spune că, în ciuda tuturor împresurărilor din interior și din afară, mai presus de toate este grija sa pentru toate Bisericile. Amândoi au fost păstori cu multă dăruire de sine faţă de Hristos şi față de Biserică. În al patrulea rând, au fost trăitori mai întâi, și apoi dascăli ai pocăinței. Sfântul Petru a plâns toată viaţa faptul că s-a lepădat de trei ori de Hristos, dar Mântuitorul l-a repus în vrednicia de apostol pentru că Petru s-a pocăit. Sfântul Apostol Pavel a prigonit Biserica şi apoi a devenit cel mai mare misionar al lui Hristos şi cel mai dinamic slujitor al Bisericii. Își amintea adesea că a prigonit Biserica, dar a dorit să răscumpere această cădere a lui printr-o lucrare misionară deosebit de bogată şi a întâmpinat o mulțime de greutăți. De asemenea, ultima virtute comună pe care o enumerăm este faptul că amândoi au fost martiri în aceeași zi, 29 iunie, anul 67, în timpul persecuţiilor iniţiate împotriva creştinilor de împăratul Nero, arătând iubirea lor pentru Hristos şi pentru Biserică”, a arătat Patriarhul României.
În încheiere, Preafericirea Sa a spus că Sfinţii Apostoli sunt învăţători ai Bisericii şi modele de urmat pentru toţi creştinii: „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel, ca dascăli ai noștri, ne învață să mărturisim dreapta credință, dumnezeirea lui Hristos, Unul din Sfânta Treime. Ne învaţă să fim iubitori de Hristos, cu multă dăruire şi jertfelnicie. Ne învață să iubim Biserica lui Hristos prin cuvânt şi faptă, s-o ajutăm şi s-o ocrotim. Ne învaţă să fim și noi propovăduitori ai credinței ortodoxe și să ne bucurăm de bucuria Duhului Sfânt, după cum Apostolul Pavel îi îndemna pe filipeni, zicând: «Bucuraţi-vă pururea!»”
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de felicitare pentru cei care poartă numele sfinţilor apostoli şi pentru credincioşii care au participat la sfânta slujbă, îndemnând la respectarea, în continuare, a recomandărilor medicilor şi autorităţilor. „Felicităm pe toți cei care poartă mască și păstrează distanța, pentru că în aceste zile este foarte important să continuăm să împlinim recomandările date de medici deoarece numărul infectărilor a crescut. Sănătatea este dar de la Dumnezeu, iar noi avem datoria să o păstrăm”, a spus Preafericirea Sa.