Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Colaborare în Federaţia „Filantropia“
Asociaţia „Filantropia“ Oradea a găzduit un schimb de experienţă pentru mai mulţi angajaţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor eparhiale cu profil social din Patriarhia Română, membre ale Federaţiei „Filantropia“. Au participat 11 profesionişti din domeniul asistenţei sociale, delegaţi din Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Alba-Iuliei şi Episcopia Giurgiului.
Schimbul de experienţă a fost organizat de Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă din România, în cadrul proiectului „Împreună pentru servicii sociale mai bune - Construirea capacităţii organizatorice a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine“, finanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Activitatea a vizat cunoaşterea proiectelor şi programelor de referinţă ale organizaţiei-gazdă, prezentarea metodelor de lucru, a modelelor de iniţiativă în domeniul intervenţiei sociale şi deschiderea unor oportunităţi de colaborare între membrii federaţiei.
Centrul de Servicii Sociale pentru Persoanele cu Dizabilităţi din Oradea, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, a fost primul centru vizitat. Oaspeţii au fost familiarizaţi cu serviciile sociale cu abordare integrată pentru persoanele afectate de scleroză multiplă şi de alte boli neurologice invalidante. Au fost prezentate serviciile în centrul de zi şi la domiciliu, ce includ, pe lângă activităţile de asistenţă socială primară, şi activităţi de recuperare locomotorie prin kinetoterapie, fizioterapie, psihoterapie, dar şi consiliere şi facilitare pentru accesul pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi şi acompaniere la locul de muncă. Activităţile de ergoterapie, socializare, servirea mesei şi transport accesibilizat completează paleta de servicii ale centrului, care deserveşte peste 100 de persoane cu dizabilităţi şi peste 200 de beneficiari indirecţi, membri ai familiei persoanelor cu dizabilităţi, grupuri de sprijin, voluntari şi alte organizaţii.
Centrul coordonat de Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, un exemplu de bună practică, cu o tradiţie de 20 de ani, este, de trei ani, în grija Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, fiind un exemplu de îmbisericire a activităţilor social-filantropice din societate. Centrul este şi fondatorul mişcării naţionale din domeniul sclerozei multiple, structurată ca o federaţie sub numele Societatea de Scleroză Multiplă din România, cu 19 organizaţii.
Discuţiile care au avut loc la finalul vizitei au urmărit posibilităţile de replicare, extindere sau coalizare a unor noi iniţiative asemănătoare în alte eparhii, prin care să poată fi dezvoltată o reţea structurată de servicii sociale la nivelul Federaţiei „Filantropia“, mai ales că Societatea de Scleroză Multiplă din România oferă deja o infrastructură de organizaţii ale pacienţilor dezvoltată semnificativ la nivel naţional.
„Filantropie“ în parohie
Cel de-al doilea obiectiv vizitat de delegaţii veniţi la Oradea a fost Parohia Oradea-Vii, acolo unde, prin strădania pr. Gheorghe Nemeş, se desfăşoară un număr semnificativ de iniţiative sociale în cadrul comunităţii. Exemplul de bună practică din această parohie a fost ilustrat drept modelul de coordonare al misiunii sociale a Asociaţiei „Filantropia“ Oradea la nivelul unei parohii, unde organizaţia parohială funcţionează cu o sucursală, fără personalitate juridică, dar cu instrumente de gestiune proprii, coordonate de la nivel eparhial, aşa cum se întâmplă în mai multe parohii din Episcopia Oradiei, unde sunt deschise sucursale.
Preotul este asistat de un comitet de coordonare şi dispune de facilităţi administrative, informare, consiliere şi resurse din partea Centrului eparhial, în vederea îmbunătăţirii activităţii social-filantropice din parohie. Un exemplu de bună practică din această sucursală îl reprezintă şi modelul de implicare a credincioşilor în acţiuni sociale. Preotul este cel care invită şi motivează credincioşii să participe la activităţile sociale.
În Parohia Oradea-Vii sunt oferite servicii de sprijin la domiciliu pentru persoanele cu dizabilităţi şi vârstnici, care primesc, prin bunăvoinţa credincioşilor, o masă caldă zilnic, furnizată acasă de voluntari. Activitatea a fost inclusă în reţeaua de servicii a Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, iar prin intermediul serviciului la domiciliu furnizat de Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, organizaţie aflată sub coordonarea Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, sucursala beneficiază de un cadru legal, acreditat, care contribuie şi beneficiază de avantajele muncii în reţea de servicii sociale. În comitetul de iniţiativă a sucursalei activează peste 30 de credincioşi din parohie, şi alţi peste 100 de credincioşi se implică în acţiuni.
Combaterea abandonului şcolar
Centrul de Prevenire şi Combatere a Abandonului şcolar de tip „nurtury“ din Girişul de Criş a fost al treilea obiectiv vizitat. Dezvoltat de Asociaţia „Filantropia“ Oradea, sucursala Girişul de Criş, acest centru este rodul strădaniei comunitare şi de la nivel eparhial, ca urmare a parteneriatului dintre asociaţia eparhială, Primăria Girişul de Criş, Şcoala Generală din Tărian, Inspectoratul şcolar Judeţean Bihor şi Fundaţia „Ro-Man-Aid“ din insula Man, Marea Britanie, şi constă în sprijinirea copiilor din clasele primare cu risc de abandon şcolar.
Programul de tip „nurtury“ este special creat pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, iar printr-o abordare individualizată şi de grup, ajutaţi de o infrastructură specifică, ce are ca model căldura casnică, în perimetrul şcolii, consilierii Asociaţiei „Filantropia“ Oradea oferă unui grup de până la 10 copii pe sesiune de sprijin un program de recuperare din punct de vedere emoţional şi afectiv. Programul utilizează metode de lucru non-formale, redă copilului încrederea în forţele proprii, încurajează iniţiativele pozitive proprii, participarea la grup şi, pas cu pas, asumarea de către copil a micilor obiective de învăţare, necesare pentru reluarea programului de educaţie din cadrul şcolii şi continuarea studiilor. Complementar, grupul de „nurtury“ intitulat „Ghindele“ primeşte suport material, mai întâi prin furnizarea unei mese calde pentru copii, materiale didactice, bunuri de folosinţă personală, iar după programul de şcoală, centrul continuă cu activităţi de tip „şcoală după şcoală“, la care sunt implicaţi şi alţi copii din comunitate, fapt ce accelerează procesul de incluziune comunitară a copiilor cuprinşi în program.
Vizitatorii au apreciat foarte mult această iniţiativă, arătându-se interesaţi de multiplicarea acestui exemplu în comunităţile lor, lucru căutat şi de organizaţia bihoreană, care va facilita în viitor cursuri de specialitate, furnizate de specialişti din reţeaua britanică de „nurtury“ şi totodată va încerca, împreună cu organizaţiile interesate din cadrul Federaţiei „Filantropia“, să construiască o reţea naţională. Centrul este iniţiat şi sprijinit de partenerii Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, Rosa şi Doug Drow, specialişti în educaţie şcolară din Marea Britanie, care au facilitat resurse materiale, umane, consultanţă şi consiliere pentru acest proiect.