Colaborare rodnică între Sfântul Ierarh Dosoftei şi voievodul Gheorghe Duca

Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi a marcat aseară pomenirea Sfântului Ierarh Dosoftei al Moldovei. După slujba Privegherii, monahul Dosoftei Jitaru, muzeograf al Mănăstirii Cetăţuia, a prezentat obştii monahale viaţa şi activitatea mitropolitului Dosoftei, "părinte al Moldovei şi iubitor al Mănăstirii Cetăţuia". Prezentarea, pe care o redăm fragmentar, a evidenţiat colaborarea cultural-spirituală dintre mitropolitul moldav şi voievodul Gheorghe Duca al Moldovei (1665-1666; 1668-1671; 1672, ian.-aug.; 1678-1683), ctitorul Mănăstirii Cetăţuia.

Ultimele două domnii ale lui Gheorghe Duca au cuprins o perioadă de adevărată efervescenţă culturală în Moldova, pe care voievodul a sprijinit-o şi care a fost dominată de activitatea marelui cărturar, poet şi traducător al literaturii bisericeşti în limba română, Mitropolitul Dosoftei, vrednic continuator al operei Sfântului Varlaam al Moldovei.

Dosoftei este ales Mitropolit al Moldovei în timpul celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca. Anul 1675 a fost extrem de greu pentru Moldova, solicitată să aprovizioneze numeroasa garnizoană turcă din Cameniţa. Din cauza nesiguranţei din Iaşi, care era jefuit de oştile turco-tătare şi în care izbucnise o epidemie, ameninţat de atacurile podgheazurilor polone, Mitropolitul Dosoftei s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, unde şi-a continuat munca de creaţie şi traducere. Molităvnicul de-ntăles, imprimat în tiparniţa Sfintei Mitropolii, are la sfârşitul rugăciunii pentru ploaie o notă în limba slavă: "scris la Cetăţuia, în anul 7182 (1674) iunie 23". Şi continuă: "Doamne Iisuse Hristoase, fiule al lui Dumnezeu, ununăscutule, Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cu rugi Preasfintei Pururea Fecioarei Maria, miluieşte-mă pe mine, păcătosul Dosoftei, robul Tău. Amin" (I. Caproşu şi E. Chiaburu, Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei, vol. I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008, p. 276). Se înţelege că lucrarea a fost terminată de Mitropolitul Dosoftei în timp ce se instalase în Mănăstirea Cetăţuia. Tot în acest timp s-a străduit să încheie şi alte lucrări.

Sprijinit de Gheorghe Duca, Mitropolitul Dosoftei a căutat să refacă tipografia lui Vasile Lupu de la "Sfinţii Trei Ierarhi" şi astfel să poată reînvia mişcarea culturală, dar nu în limba greacă, ci în cea română.

În 1679 Mitropolitul Dosoftei a tipărit Liturghierul în tipografia de la "Sfântul Nicolae" - Domnesc. În această lucrare, mitropolitul vorbeşte despre ajutorul pe care l-a primit din partea lui Gheorghe Duca: "Măria Ta, milostive Doamne, te nevoieşti pentru ţara Măriei Tale, să o aduci la bine şi trupeşte şi sufleteşte şi pentru înţelesul sfintelor cărţi, să-ş înţelegi pre limbâ sfânta şi dumnedzăiasca liturghie, întru caria iaste hrana cia de viaţă viacinicâ sufletească" (N. Iorga, Istoria Românilor. Monarhii, vol. VI, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p. 259).

În ultimul an de domnie al lui Gheorghe Duca s-a tipărit Octoihul. În prefaţa acestei cărţi Mitropolitul Dosoftei îl numeşte pe Gheorghe Duca "un împărătesc slujitor al Ortodoxiei" (N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1925, p. 389).

Tot Gheorghe Duca l-a ajutat pe Mitropolitul Dosoftei în anul 1682 să înceapă tipărirea la Iaşi a Vieţilor Sfinţilor, operă vastă ce se va tipări pe durata a cinci ani, considerată de N. Iorga ca fiind "cea mai mare, mai fericită din ostenelile lui Dosoftei, sârguitoare strângere de biografii, luate nu de-a dreptul din marea colecţie bizantină, ci prin rezumate greceşti moderne, dar şi din slavone". (N. Iorga, Istoria Românilor, vol. VI, p. 330).

Gheorghe Duca şi-a dat acordul ca Mitropolitul Dosoftei să convingă clerul şi credincioşii ca oficierea slujbelor religioase să fie făcută în limba vorbită. Printr-o muncă susţinută, mitropolitul a reuşit să impună acceptarea graiului strămoşesc în biserică. El însuşi a spus că "în biserică mia voia mi-i cinci cuvinte cu mintea mia să grăiescu, ca şi alţii să-nvăţ, decât ziace mii de cuvinte într-altă limbă" (N. Grigoraş, Duca Vodă cel bătrân. Înfăptuirile sale culturale, în M.M.S, nr. 7-8, anul XLVIII, 1972, p. 544). Acesta este marele merit al voievodului Gheorghe Duca în istoria culturii româneşti: a sprijinit întreaga activitate a Mitropolitului Dosoftei de a tipări şi răspândi cartea românească şi introducerea în slujbele Bisericii a limbii române.

În majoritatea lucrărilor care se tipăreau se reamintea originea romană şi unitatea de neam şi de limbă a românilor, iar unele traduceri sau prelucrări prin frumuseţea limbii şi a capacităţii de evocare s-au impus şi au rămas ca adevărate monumente literare.

Atmosferă de cult

şi cultură

la Mănăstirea Cetăţuia

Patriarhul Dosithei al Ierusalimului şi Mitropolitul Dosoftei l-au convins pe Gheorghe Duca să cumpere o tiparniţă grecească de la Veneţia şi să susţină tipărirea de cărţi în apărarea Ortodoxiei. Tipografia s-a înfiinţat în anul 1681, la Mănăstirea Cetăţuia, reşedinţa de vară a lui Gheorghe Duca. Aici venea în fiecare vară patriarhul Dosithei, iar Mitropolitul Dosoftei a prins drag de această mănăstire pentru viaţa monahală de aici care desfăşura şi o bogată activitate culturală. Patriarhul Dosithei, un alt ajutor de nădejde al mitropolitului moldav în activitatea culturală, a adus aici mai mulţi învăţaţi ai vremii pentru a scrie şi tipări cărţi. Veneau aici Nicolae Kerameus, Ieremia Cacavelas, Ioan Molivdul Comninul, Cezarie Daponte ş. a. Îi încuraja pe erudiţii oameni să scrie cărţi, ca apoi să fie publicate. Într-o astfel de atmosferă de cult şi cultură stătea Mitropolitul Dosoftei la Cetăţuia. Mitropolitul a iubit mult Mănăstirea Cetăţuia, care l-a ajutat, ca şi întemeietorul ei, voievodul Gheorghe Duca, să-şi poată scrie cărţile.

În 1693, Constantin Duca, voievodul Moldovei, va aduce osemintele tatălui său şi le va reînhuma la Cetăţuia, în mormântul pregătit de ctitor. N. Costin consemnează că reînhumarea s-a făcut "cu mare cinste, cu sobor de arhierei şi de preoţi, şi cu tot sfatul său, cu litie. Din Iaşi l-au petrecut până la Mănăstirea Cetăţuia unde i-au astrucat oasele" (M. Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, ediţia a II-a, vol. II, Bucureşti, p. 32). (monah Dosoftei Jitaru)