Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Colindători de seamă la Nou Român
A devenit deja o tradiţie ca, în ajunul sărbătorii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Complexul Muzeal "Astra" din Sibiu să organizeze "Festivalul naţional al datinilor şi obiceiurilor de iarnă". Tot o tradiţie a devenit ca a treia zi a festivalului, ziua de duminică, să fie rezervată manifestărilor desfăşurate în satul Nou Român din judeţul Sibiu.
Dacă anul trecut am primit vizita unor formaţii artistice şi grupuri de colindători din judeţele Neamţ şi Braşov, ediţia de anul acesta, cea de-a IV-a, a prilejuit vizita unui număr şi mai mare de oaspeţi la Nou Român. Au sosit duminică, 5 decembrie, în comunitatea noastră, grupurile de colindători "Căiuţii albaştri" din Fliticeni şi "Balada din Botoşani", ambele din judeţul Botoşani, Ansamblul "La porţile neamului" din comuna Palanca, judeţul Bacău, şi Ansamblul "Obiceiuri şi tradiţii populare Drumul Baltagului" din comuna Borca, judeţul Neamţ. Fiind zi de duminică, în mod firesc oaspeţii au fost aşteptaţi de către noieni la sfânta biserică. Colindătorii s-au rugat, împreună cu credincioşii din sat, pentru sănătatea lor şi a familiilor lor, în biserica parohială cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" şi au adus slavă şi mulţumire lui Dumnezeu prin intonarea câtorva colinde tradiţionale româneşti. Tradiţii populare După un scurt moment artistic desfăşurat în faţa sfintei biserici, întregul alai a pornit pe uliţele satului, în cântec de sărbătoare, îndreptându-se spre Centrul cultural memorial "Dr. Gheorghe Telea Bologa". Numărul mare de colindători şi de spectatori au făcut ca, odată ajunşi la bătrânul conac, curtea acestuia să se dovedească neîncăpătoare. În acest caz, organizatorii au considerat oportun ca spectacolul să se desfăşoare într-un loc mai larg, fiind ales în acest scop centrul satului, în faţa Monumentului Eroilor. Pe acest platou, grupurile artistice şi-au demonstrat aleasa măiestrie, fiind interpretată o gamă extraordinar de bogată de obiceiuri şi tradiţii: Capra, Ursul, Căluşarii, Măştile, Pluguşorul ş.a., fiecare reprezentaţie fiind răsplătită cu bine-meritate aplauze şi vii mulţumiri. După-amiaza s-a încheiat cu o mică agapă frăţească oferită de gazde, bun prilej pentru localnici, dar şi pentru oaspeţi, de a se cunoaşte şi de a lega noi prietenii. Fiind încântaţi de frumoasa primire ce li s-a făcut, atât la biserică cât şi la muzeu, oaspeţii noştri au promis că vor reveni cu plăcere şi altă dată la Nou Român. Evenimentul de la Nou Român a fost posibil datorită eforturilor depuse de directorul Muzeului "Astra" din Sibiu, Valeriu Ion Olaru, şi cele ale doctorului Gheorghe Telea Bologa, fiu şi cetăţean de onoare al satului.



.jpg)
