În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Colindătorii din Parohia Botiza, la Muzeul Satului din Capitală
În perioada 9-11 decembrie 2011, Grupul de copii "Colindătorii" din Parohia Botiza, Protopopiatul Vişeu, din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, coordonat de către părintele Isidor Berbecar, îi colindă pe bucureşteni la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", cu prilejul Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou - Florile Dalbe, organizat de instituţia pomenită cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Manifestarea îşi propune să revitalizeze obiceiurile şi datinile din satul de altădată. Începând din 1983, fără întrerupere, în preajma praznicului Naşterii Domnului, un grup de copii din Botiza vine şi colindă la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". "Anul acesta, prin grija conf. univ. dr. Paula Popoiu, directorul "Muzeului Satului", şi a Liei Cosma, coordonator de programe, venim în Capitală pentru câteva zile cu un grup de fetiţe îmbrăcate în frumosul strai popular maramureşean, cu tradiţionalele trăişti, în care îşi pun nucile şi merele primite, şi cu o aţucă pe care îşi înşiră colacii, care reprezintă pâinea cea vie a Domnului nostru Iisus Hristos. Mai colindăm unele ambasade, câteva spitale din Capitală şi câteva biserici. Pe lângă participarea la festivalul de la Muzeul Satului, unde colindăm pe 10 decembrie, între orele 11:00 şi 12:30, la Gospodăria "Voitinel" şi pe scena "Dumitra", vom fi şi oaspeţii creştinilor din Parohia Şerban Vodă, din Protopopiatul III Capitală", ne-a mărturisit părintele Berbecar. Din 1990, în fiecare an, înainte de Crăciun, părintele Berbecar merge cu copiii din parohie cu colindul şi prin satul Botiza. Se colindă mai întâi în biserică, apoi pe la casele sătenilor, în grupuri de băieţi sau fete. "Colindăm în ziua de Ajun, de la orele 15:00-16:00 până la orele 3:00-4:00 dimineaţa, în ziua de Crăciun. La noi colindă nu numai cete de copii, ci şi de tineri şi chiar de bătrâni", ne-a mai spus părintele Isidor Berbecar. Mai trebuie spus că în parohia din Botiza fincţionează şi un cor mixt de bărbaţi şi femei, pe patru voci, înfiinţat în 1964 de către preotul Mihai Cozma, care înfrumuseţează Sfânta Liturghie şi care a cântat la slujbe în numeroase biserici şi mănăstiri din ţară. Cu acest cor, părintele Berbecar a concertat chiar la Viena şi prin alte parohii ortodoxe din Austria.