La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Colindătorii din toată Moldova vestesc Naşterea Mântuitorului
În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei continuă, în această săptămână, seria concertelor de colinde dedicate Crăciunului. La Suceava a avut loc, în urmă cu două zile, concertul de colinde al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi va fi organizată astăzi o seară de colinde.
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat marţi, 13 decembrie, la Casa de Cultură din Suceava, tradiţionalul concert de colinde "Astăzi S-a născut Hristos!". După cum ne-a declarat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, corurilor parohiale, printre care s-au aflat multe coruri de copii şi tineri, atât din Suceava, cât şi din împrejurimi, li s-au s-au alăturat Corul de fete al Liceului Teologic Ortodox "Sfânta Cuvioasă Parascheva" de la Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ şi Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mitropolit Dosoftei" din Suceava. Fiecare din cele 15 formaţii corale au prezentat câte trei colinde, multe dintre ele specifice Bucovinei. "Concertul din acest an s-a remarcat atât prin numărul mare de participanţi, cât şi prin nivelul ridicat al calităţii interpretării colindelor, care au fost altele faţă de ceilalţi ani", a precizat pr. Dragoş Buta. (N. Olaru) "Lumina din Betleem", la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat aseară concertul de colinde "Lumina din Betleem". Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Au concertat: Corul "Arhanghelii" al Asociaţiei Tineretul Ortodox Român - filiala Iaşi, dirijor Alexandra Frăsiloaie, Corul "Theologus" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" Iaşi, dirijor pr. lect. dr. Alexandru Barnea, Corul "Sfântul Ioan Cucuzel", dirijor Gabriel Corolea, Corul "Mira" al Bisericii "Sfântul Nicolae" Domnesc din Iaşi, dirijor prof. Petronela Dârţu, şi Corul "Învierea" al ASCOR Iaşi, dirijor Marin Osoianu. Trupa de teatru "Cireşarii" a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi a încheiat concertul cu piesa de teatru "Crăciunul în jurul lumii", scenarist şi regizor Andrei Leahu. Concertul de colinde al Seminarului Teologic Ortodox din Botoşani Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani au susţinut luni, 12 decembrie, concertul "În drum spre Betleem" dedicat marelui praznic al Naşterii Domnului. Evenimentul a avut loc la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani. Pr. prof. Grigore Diaconu, directorul seminarului, a vorbit despre importanţa Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos în iconomia mântuirii. Corul "Biruitorii", dirijat de pr. prof. Constantin Zăiceanu, a interpretat o suită de colinde, iar copiii din grupa pregătitoare a Grădiniţei Îngeraşilor a seminarului a prezentat un moment artistic intitulat "Porniţi plugul, feţi frumoşi!". Corul "Filotheos" al seminarului, coordonat de pr. prof. Vasile Arhip şi condus de elevul Gheorghe Bulboacă, a interpretat câteva colinde psaltice. Elevii clasei a XII-a B, coordonaţi de prof. Ioana Şcarlii, au adus pe scenă lumea satului moldovenesc prin intermediul unei şezători care a surprins principalele evenimente din viaţa omului. Atmosfera tradiţională a fost întreţinută în continuare de Grupul vocal de fete "Doruleţul", dirijat de pr. prof. Constantin Zăiceanu şi de soliştii Maria Bălineanu din clasa a XI-a B, Petru Puruşniuc din clasa a XII-a A şi Marilena Alecu din clasa a XII-a B. Spectacolul s-a încheiat cu piesa populară "Irozii". Botoşănenii prezenţi la concert au vizitat o expoziţie de icoane pe lemn realizate de elevii claselor de Patrimoniu a seminarului, coordonaţi de prof. Ioana Şcarlii. (prof. Corina Ţifrea)