În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Colinde, colinde în toată ţara
În preajma sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române au loc concerte de colinde şi serbări religioase, care, pe lângă vestirea Naşterii Domnului, au ca scop şi sensibilizarea credincioşilor de a-şi păstra obiceiurile şi portul tradiţional. În parohii, în cadrul unor asociaţii, în parteneriat sau la invitaţia unor gazde primitoare, colindele răsună peste tot, vestind venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos.
În această seară, în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti, va avea loc Concertul de colinde susţinut de corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universităţii din Bucureşti. Concertul va fi precedat de vernisajul expoziţiei de icoane pictate de studenţii de la secţia Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Veliko - Târnovo (Bulgaria). Mâine, 17 decembrie 2009, de la ora 18:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“, va avea loc tradiţionalul concert de colinde intitulat „Răsăritul cel de sus“, organizat de Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române cu participarea următoarelor formaţii corale: Corul „Cantate Domino“ al Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti; corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti; Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române; Corul bărbătesc „Te Deum laudamus“ din Bucureşti. Sâmbătă, 19 decembrie 2009, la orele 12:00, în sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei, va avea loc tradiţionala serbare de Crăciun „Colinda sfântă din sufletul copiilor“ la Naşterea Domnului, la care vor participa grupuri de colindători din întreaga ţară. În cadrul serbării, vor fi decernate premiile concursului naţional „Icoana din sufletul copilului“ - 2009, ediţia a XVII-a, organizat de revista pentru copii şi părinţi „Chemarea Credinţei“ a Patriarhiei Romane, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, şi va fi vernisată expoziţia concursului (etapa finală). Ieri a avut loc a doua ediţie a concertului de colinde „Hristos Se naşte, slăviţi-L!“, organizat de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Evenimentul s-a desfăşurat în sala Amfiteatru a Centrului Socio-cultural „Episcopul Damaschin“, informează Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Au susţinut colinde, piese muzicale şi artistice coruri de la instituţiile de învăţământ din eparhie, precum şi corale bărbăteşti ale protoieriilor şi ale unor parohii din zonă. La sfârşitul concertului, Preasfinţitul Episcop Vincenţiu a acordat 35 de burse elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Slobozia. Bursele, în valoare de 100 de lei pe lună, sunt susţinute de parohii din cadrul episcopiei, acoperind toate cele 12 luni ale anului calendaristic. Tot cu binecuvântarea PS Vincenţiu, Protoieria Urziceni, în colaborare cu Primăria oraşului Urziceni, a organizat Festivalul de colinde populare româneşti „Deschide uşa, creştine!“ Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, spectacolul s-a desfăşurat duminică, 13 decembrie, la Casa de cultură a sindicatelor din Urziceni. În deschidere, părintele Bogdan-Ionuţ Stancu, protoiereu de Urziceni, a adresat cuvântul de bun venit la care s-a alăturat cu rugăciuni şi colinde Corul „Anton Pann“ al protoieriei, condus de părintele consilier Ovidiu Dincă. În premieră, anul acesta, la iniţiativa domnului George Călin, poet şi publicist, s-a hotărât acordarea trofeului „Părintele Stelian Băducu“, iniţiatorul festivalului, preot şi protoiereu trecut la Domnul anul trecut, la doar 43 de ani. Fiind prima ediţie, premiul a fost conferit coralei sus-amintite, în memoria părintelui protopop, fără jurizare. Spectacolul a avut şi invitaţi din afara eparhiei. Corala bărbătească „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului, condusă de arhidiacon asist. univ. Iulian Dumitru, a dat un recital deosebit care a încununat seara de colinde şi a smuls o mulţime de aplauze. De peste hotare, a poposit la Urziceni cu un program folcloric Dumitru Gheorghiu, prim-tenor al Operei din Chişinău. „Colindul sfânt şi bun“, în Episcopia Severinului şi Strehaiei În seara zilei de vineri, 11 decembrie 2009, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la un concert de colinde şi cântece de Crăciun susţinut de corala preoţilor de pe raza comunei Fârliug, alături de Ansamblul Semenicul al Consililui Judeţean Caraş-Severin, informează episcopiacaransebesului.ro. La eveniment au participat numeroşi credincioşi care au audiat cu bucurie colindul străbun, iar la final, Chiriarhul locului a împărţit calendare şi iconiţe şi a urat sărbători fericite tuturor participanţilor la această seară duhovnicească. Sâmbătă, 19 decembrie 2009, în sala mare a Palatului cultural „Theodor Costescu“ din Severin, Corul ,,Kinonia“ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei va încânta publicul severinean cu un concert de colinde sfinte intitulat „Colindul sfânt şi bun“. Acest concert va avea un repertoriu variat, cântări ale „Naşterii Domnului“, colinde tradiţionale bizantine, colinde corale şi colinde vocal-instrumentale tradiţionale din Mehedinţi şi din alte zone ale ţării. La invitaţia PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, în ziua de 20 decembrie, PS Nicodim va însoţi corul Episcopiei Severinului şi Strehaiei la Caransebeş pentru a susţine acelaşi concert de colinde. De asemenea, concertul va fi susţinut în ziua de 18 decembrie în localitatea Mărăşeşti, din judeţul Mehedinţi. În zilele Crăciunului, concertul va mai fi susţinut, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în zilele de 25, la Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin, în ziua de 26, la Mănăstirea Vodiţa, iar în ziua de 27, la biserica parohiei „Sf. Nicolae“ din Orşova. În toate locurile, unde va fi susţinut acest concert de colinde, se va lansa CD-ul realizat de Corul „Kinonia“, cu slujba Paraclisului Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. Slujba a fost aşezată pe note de Mihai Corcodel, absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti, secţia Muzică Bizantină, şi membru al Corului ,,Kinonia“. Corul ,,Kinonia“ este condus de părintele arhid. Adrian Maziliţa, consilier administrativ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, şi îşi propune redescoperirea vechilor tradiţii, a cântului şi repertoriului bisericesc de origine bizantină, prin punerea în valoare a cântărilor psaltice ale marilor psalţi. Concertele organizate în acest an de către Episcopia Severinului şi Strehaiei au ca scop sesnsibilizarea opiniei publice şi a credincioşilor de a-şi păstra obiceiurile şi portul tradiţional şi se doreşte ca la aceste manifestări cultural-artistice să participe şi să se bucure cât mai mulţi iubitori de colinde. „Seara colindelor“, în parohia Dobriceni Parohia Dobriceni, judeţul Olt, reprezentată de parohul acesteia, pr. Laurenţiu Giurea, împreună cu Şcoala din localitate, organizează vineri, 18 decembrie 2009, „Seara colindelor“. În cadrul parteneriatului educaţional, ce cuprinde o serie de activităţi care au loc cu ocazia sfintelor sărbători, elevii vor prezenta un program special de Crăciun, la biserica parohială „Sf. Cuvioasa Parascheva“. Programul va cuprinde câteva scenete despre Naşterea Domnului, cântece şi colinde de Crăciun, poezii şi imnuri creştine etc. În armonia colindelor, cei prezenti Îl vor întâmpina pe Pruncul Iisus cu bucurie şi pace în suflete. La sfârşitul programului vor fi împărţite daruri elevilor din partea parohiei.