Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Colindele au transformat Ateneul din Bacău într-o catedrală
Ceea ce era de neconceput în urmă cu 20 de ani s-a petrecut în urmă cu trei zile la Sala „Ateneu“ a Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacău. Pentru prima dată după 1990, corurile de maici de la Mănăstirile „Buna Vestire“ - Tisa Silvestri, „Sfântul Emilian din Durostorum“ - Ciolpani, „Sfânta Treime“ - Bogdana şi „Adormirea Maicii Domnului“ - Diaconeşti au fost prezente la Bacău, pentru a susţine un concert de colinde intitulat „Minunată-i Noaptea sfântă!“. Ineditul eveniment, de o profundă încărcătură spirituală, a adunat sute de băcăuani, tineri şi vârstnici, în spaţiul consacrat muzicii clasice. Cele patru coruri au reuşit să creeze în Sala „Ateneu“ o atmosferă de autentică trăiră ortodoxă, oferind publicului nu doar insolitul unor cântări răsăritene specifice acestei perioade, pe care mulţi dintre noi nu le-am ascultat nici măcar o singură dată, ci şi frumuseţea interpretării colindelor tradiţionale ortodoxe de către persoane a căror viaţă este o continuă luptă pe calea desăvârşirii duhovniceşti: maicile din mănăstirile Eparhiei Romanului. „Nu credeam că vom putea transforma acest templu al muzicii într-o adevărată catedrală“, au fost cuvintele pe care PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, le-a rostit la finalul concertului. De altfel, în faţa unei săli arhipline, Preasfinţia Sa a ţinut să sublinieze rolul şi importanţa monahismului în aceste vremuri, menţionând faptul că Episcopia Romanului, deşi a fost una cu majoritatea mănăstirilor închise în perioada comunistă, a reuşit după 1990, să se revigoreze. (pr. C. Gherasim)



.jpg)
