În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Colindele copiilor din Transilvania
Copiii de la Centrul Educaţional „Sfântul Mina“ din Luduş participă la Festivalul de colinde organizat de primăria oraşului. Elevi de la Liceul „Eugen Pora“ din Cluj-Napoca i-au colindat pe copiii cu nevoi speciale din cartierul Mănăştur. În biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Sebeş s-a desfăşurat ediţia a V-a Festivalului de colinde din zonă.
Festivalul de colinde din Luduş este organizat de primăria oraşului, în colaborare cu Grădiniţa „Căsuţa Fermecată“, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Luduş şi Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu“. Evenimentul se va desfăşura azi, de la ora 10:00 la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu“ din Luduş, iar pe scenă vor urca 12 grupuri de colindători. Pentru acest spectacol, cei 25 de copii din centrul educaţional s-au pregătit alături de doi animatori socio-educativi, Raluca Duca şi Mariana Beldean, şi vor interpreta trei colinde tradiţionale. La finalul spectacolului, toţi copiii vor primi pachete de la Moş Crăciun.
Centrul Educaţional „Sfântul Mina“ din Luduş funcţionează pe lângă Aşezământul social cu acelaşi nume, coordonat de părintele Constantin Savu. În cadrul centrului, 25 de copii proveniţi din familii sărace, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, beneficiază zilnic de o masă caldă, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţii pentru scăderea riscului de eşec şcolar şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice. De asemenea, beneficiarii participă la activităţi de petrecere a timpului liber, de formare a unor principii şi conduite morale de viaţă şi a unor deprinderi practice şi de întreţinere a spaţiului personal. Ei sunt încurajaţi să comunice în orice ocazie, să îşi exprime sentimentele, nemulţumirile şi dorinţele constructiv, fără a-i deranja sau leza pe ceilalţi, să înveţe să îşi cunoască şi să-şi apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalţi.
Centrul Educaţional funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale“, derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Pe lângă Centrul Educaţional, părintele Constantin Savu coordonează şi activitatea cantinei sociale din oraşul Luduş, prin intermediul căreia persoanele aflate în situaţii economico-sociale precare primesc zilnic o masă gratuită. Lunar, un număr mediu de 90 de persoane beneficiază de aceste servicii. Cantina socială funcţionează în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, încheiat între Consiliul Local Luduş şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Luduş, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Colinde pentru copii cu nevoi speciale
Elevi de la Liceul „Eugen Pora“ din Cluj-Napoca au dus marţi, 10 decembrie, Vestea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos copiilor cu nevoi speciale. Tinerii, însoţiţi de profesoara de religie Maria Suciu şi Dan Hognogi, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, au susţinut un scurt concert de colinde la Grădiniţa specială din cartier. La rândul lor, cei aproximativ 53 de copii cu nevoi speciale, coordonaţi de profesoara Ioana Naidin, care este şi directorul instituţiei, au susţinut la rândul lor un scurt program de colinde şi poezii. La final, micii colindătorii au fost răsplătiţi de parohie şi şcoală cu multe daruri, dulciuri, fructe şi jucării. Acţiunea face parte din seria de activităţi ce se desfăşoară în cadrul parteneriatului dintre Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ şi grădiniţa specială din Mănăştur.
Festival de colinde la Sebeş şi Cugir
În biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Sebeş, unde este paroh prof. George Remete, s-a desfăşurat pe 9 decembrie ediţia a V-a a Festivalului de colinde din zona Sebeş. Acest eveniment este organizat în fiecare an în perioada postului Naşterii Domnului, la iniţiativa pr. Nicolae Bolea, inspector şcolar la disciplina Religie, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba.
La festival au participat grupurile corale de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Sebeş, Colegiul Naţional „Lucian Blaga“ Sebeş, Liceul Tehnologic Sebeş, Şcoala Gimnazială Şugag, Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga“ Lancrăm, Şcoala Gimnazială Săsciori, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu“ Sebeş şi Corul bisericii gazdă. Formaţiile corale sunt membre ale Cercului pedagogic de Religie Sebeş, condus de prof. Simona Nistor. Fiecare cor a interpretat câte trei colinde, iar la final copiii au primit ca răsplată din partea organizatorilor, daruri ce au constat în dulciuri.
În cadrul festivalului, au fost premiaţi de către Ionel Arsu, Protopop de Sebeş, 37 de elevii împreună cu profesorii lor, participanţi la Olimpiada de Religie etapa judeţeană a anului şcolar 2012-2013.
Marţi, 10 decembrie, cu ocazia Festivalului de colinde din zona Cugir, în Catedrala din oraş, unde este paroh Mircea Giurgea, au concertat cinci grupuri corale membre ale Cercului pedagogic de religie Cugir, condus de prof. Luminiţa Sgubea şi au fost premiaţi 25 de elevi alături de profesorii lor, participanţi la olimpiada de religie. (Pr. Dacian Gane, Andreea Pâgleşan).