În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Colocvii pentru obținerea gradelor preoțești
La Palatul Patriarhiei, 186 de preoți din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au participat miercuri, 10 octombrie, la colocviul de admitere pentru obținerea gradului I profesional în preoție (sesiunea 2018-2019). Astăzi, 11 octombrie, se desfășoară colocviul pentru obținerea gradului I profesional în preoție de către candidații înscriși în sesiunea 2017-2018.
Colocviul de admitere pentru obținerea gradului I profesional clerical de către preoții din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a avut loc în Sala „Colloquium” a Palatului Patriarhiei. În cadrul întrunirii, candidații au prezentat în fața unei comisii tema lucrării aleasă spre elaborare. Comisia, prezidată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a fost formată din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București şi părintele Dumitru Ștefănescu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Cei 186 de candidați la colocviul de admitere pentru obținerea gradului I profesional clerical și-au ales teme din programa însoțită cu bibliografia orientativă, care cuprinde subiecte cu conţinut teologic, pastoral-liturgic, cultural-misionar, social-filantropic şi administrativ-gospodăresc, de drept bisericesc, administraţie parohială şi legislaţie.
„Acest colocviu este necesar pentru că vă oferă posibilitatea de a propune o temă cu acordul comisiei și a profesorilor îndrumători pe care i-ați ales, potrivit programei. Este un prilej de a alege teme ce privesc viața și provocările societății contemporane, întrucât sunt schimbări de mentalitate, de cultură. Toate aceste schimbări presupun o permanentă pregătire a noastră pentru a oferi răspunsuri unei societăți tulburate de ideologii și diferite concepții de viață. De aceea, este important să alegeți teme cu un impact important în activitatea pastoral-misionară”, a explicat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Tot la Palatul Patriarhiei, Centrul mitropolitan de perfecționare al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei organizează astăzi, 11 octombrie, colocviul pentru obținerea gradului I profesional în preoție pentru candidații care s-au înscris în toamna anului trecut. Sunt așteptați să participe 143 de candidați.
„Aceste lucrări științifice au teme din toate domeniile de pregătire teologică, accentuându-se aspecte ale provocărilor actuale cu care preoții se întâlnesc din activitatea pastoral-misionară și social-filantropică de la parohiile în care slujesc. Lucrările, care au fost elaborate de-a lungul anului sub coordonarea științifică a diferiților profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, sunt prezentate în fața unei comisii prezidate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal”, a precizat pr. Mihai Aurel, vicar eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Potrivit metodologiei pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, gradul I se obţine, la cerere, după cel puțin 10 de ani de vechime în preoție, respectiv după cel puţin 4 ani de la promovarea examenului pentru gradul II profesional clerical.