În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Colocviu în memoria părintelui Daniil Sandu Tudor la Mănăstirea Antim
La Mănăstirea Antim din Capitală s-a desfășurat în seara zilei de marți, 22 noiembrie, un colocviu dedicat ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, iniţiatorul mişcării spirituale și duhovnicești „Rugul Aprins”, mișcare ce a activat în cadrul acestui așezământ monahal. Colocviul, intitulat „Părintele Daniil și Rugul Aprins”, a fost organizat de Mănăstirea Antim, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, în colaborare cu cenaclul „Sfântul Simeon Noul Teolog” al Facultății de Teologie Ortodoxă din București și cu revista „Familia Ortodoxă”.
Evenimentul a fost moderat de părintele arhimandrit Mihail Stanciu, fiind precedat de săvârșirea unei slujbe de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal bucureștean și pentru fondatorii și membrii grupului „Rugul Aprins”. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul conferinței s-au numărat părintele conf. dr. Gheorghe Holbea, președintele cenaclului, conf. dr. Carmen Ciornea și prof. dr. George Enache. „Firea părintelui Daniil l-a făcut să răzbată prin cultura interbelică precum un fulger. S-a arătat multora ca un om plin de valoare, sclipitor, genial, care a reușit să îmbine teologia și cultura, să fructifice știința în ce are ea mai bun, pentru îmbogățirea spirituală a lumii. Astfel, a întâlnit în cultura română oameni de mare valoare”, a afirmat arhimandritul Mihail Stanciu.



.jpg)
