În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Colocviul „Orizontul culturii române. Formare și atitudine” la Mănăstirea Putna
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Putna, în perioada 20-24 august 2023, se desfășoară colocviul „Orizontul culturii române. Formare și atitudine”, informează doxologia.ro.
Manifestarea științifică este a XVII-a ediție a simpozionului anual al Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Monahia Benedicta”. Tematica aleasă pentru această ediție vizează existența culturală a românilor din interiorul și din afara granițelor noastre politice, spiritul creativ românesc în toate domeniile artei și științei și supraviețuirea actuală prin credință și cultură.
Cum reușim să rămânem în „orizontul culturii române”, în condițiile în care sistemul de învățământ este în suferință, exodul tinerilor valoroși continuă, iar vocile de autoritate ale comunității intelectuale românești nu au ecou?
Colocviul își propune să contribuie la reunirea forței, inteligenței și creației românilor, apreciate pretutindeni în lume.
Ca la fiecare dintre edițiile anterioare, temele conferințelor sunt din diferite domenii și preocupări intelectuale, de la studiul limbii, istorie, teologie la literatură, filosofie, antropologie, muzică, arte plastice, critică de artă etc.
Colocviul anual de la Putna constituie un omagiu adus celor doi intelectuali încrezători în puterea unificatoare a culturii și spiritualității românești: acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga - monahia Benedicta (1920-2006), unul dintre marii formatori ai atâtor generații de studenți, și acad. Dan Hăulică (1932-2014), critic de artă și artizan al revistei „Secolul 20”.
Programul detaliat al Colocviului „Orizontul culturii române. Formare și atitudine”: AICI.



.jpg)
