„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Comemorarea victimelor dezastrului de la Cernobîl
Victimele dezastrului nuclear de la Cernobîl au fost pomenite anul acesta în cadrul unei ceeremonii care marchează 25 de ani de la accidentul produs în noaptea zilei de 26 aprilie 1986. Preafericitul Kiril, Patriarhul întregii Rusii, şi Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Kievului, înconjuraţi de clerici, au săvârşit slujba de pomenire a victimelor care au pierit atunci, sau în decursul anilor, în urma radiaţiilor suportate. La ceremonie au participat şi preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi prim-ministrul Ucrainei, Mikola Azarov. După slujba de pomenire, Patriarhul Kiril a vorbit celor prezenţi despre jertfa mucenicească pe care "lichidatorii" au făcut-o pentru a salva întreaga lume de pericolul radiaţiilor. Aceştia ştiau foarte bine de pericolul la care se expun, dar au acceptat, şi efectiv cu mâinile goale, cu mijloace precare de protecţie, au curăţat toată zona reactorului avariat de la Cernobîl de resturi radioactive. Majoritatea celor care au participat la acţiunea de curăţare şi de controlare a scurgerilor radioactive au pierit în urma expunerii îndelungate la radiaţii. Pentru aceştia au fost confecţionate mai multe clopote, dintre care cel mai mare a bătut de 25 de ori într-un moment de reculegere, după numărul anilor care au trecut de la tragicul eveniment din primăvara lui 1986. (Marius Nedelcu)



.jpg)
