Compasiunea faţă de cei îndureraţi este o normă a vieţii creştine

În Duminica a 20-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale. Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că pasajul evanghelic în care este relatată minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, a învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), ne învaţă că atunci când oamenii sunt îndoliaţi şi îndureraţi, cei din jur trebuie să-i consoleze, arătându-le că sunt alături de ei în suferinţă, prin participarea la înmormântare şi prin rugăciune.

Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că, în esenţă, Evanghelia învierii fiului văduvei din Nain ne arată că Hristos-Domnul aduce bucuria învierii în locul suferinţei îndoliate. „Această femeie era copleşită de durere, pentru că rămăsese complet singură. La văduvia ei s-a adăugat şi suferinţa copleşitoare a pierderii unicului ei copil. Moartea fiului ei a fost atât de dureroasă pentru ea, încât abia mai putea să reziste. La această suferinţă participă prin consolare, prin mângâiere, prin prezenţă şi prin rugăciune o comunitate mare din cetatea Nain. În mod surprinzător, Mântuitorul Iisus Hristos merge tocmai spre această femeie îndurerată ca să se întâlnească cu cortegiul funerar care ducea spre cimitir pe acest tânăr, unic fiu al mamei sale văduve. Vedem aici cum Hristos, Domnul vieţii, Se întâlneşte cu moartea (...). Mântuitorul Iisus Hristos simţea că mama îndurerată este la capătul puterilor ei şi i-a zis: «Nu plânge!» (Luca 7, 13). El, care va plânge pen­tru prietenul Său Lazăr din Betania, El, care a zis: «Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia» (Matei 5, 4), de data aceasta zice femeii îndoliate: Nu plânge! Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să o consoleze, să o întărească şi să îi dea o nădejde la care nu se aştepta, pentru că îndată după ce i-a zis femeii îndurerate şi îndoliate să nu plângă, S-a îndreptat spre cel mort şi i-a zis: «Tinere, ţie îţi zic, scoa­lă-te!» (Luca 7, 14). Şi îndată tânărul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Patriarhul României a arătat că minunea învierii fiului văduvei din Nain ne arată iubirea milostivă, compătimitoare şi împreună-suferitoare a Mântuitorului Iisus Hristos. „Această Evanghelie este una a milostivirii, a compasiunii, a împreună-suferinţei cu cei care suferă. Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că atunci când cineva se află în durere, când părinţi au pierdut copii, când cineva se află în doliu, cei din jur trebuie să participe la înmormântare, să consoleze pe cei îndoliaţi şi îndureraţi şi să arate prin aceasta că sunt alături. În general, în timp de suferinţă cauzată de moartea cuiva drag se simt o anumită singurătate şi o neputinţă. Dar prin rugăciunea pentru odihna sufletului celui adormit în Domnul, se aduce mângâiere, întărire şi consolare părinţilor sau familiei îndoliate. De aceea, Biserica a rânduit ca să se facă mai multe pomeniri ale celor decedaţi, nu doar pentru a se înmulţi rugăciunile pentru iertarea păcatelor şi pentru odihna sufletelor celor decedaţi, dar şi pentru ca familia care suferă din cauza morţii celor dragi să fie consolată, să nu fie singură, ci să fie ajutată spiritual şi material”, a reliefat Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh Daniel a precizat apoi că această compasiune sau împreună-suferinţă cu cei îndureraţi este o normă a vieţii creştine. De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat că, prin gestul Său de a se atinge de sicriu, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că morţii nu sunt necuraţi, „că ei trebuie să fie cinstiţi, că trupul omului are o valoare deosebită în faţa lui Dumnezeu, deoarece trupul este chemat la învierea cea de obşte când toţi morţii din toate locurile şi din toate popoarele vor învia. Trupului i se arată respect, iar sicriului i se arată o cinstire, deoarece trupul este epifania sufletului (...). Biserica a cinstit dintru început trupurile celor decedaţi şi le-a pus în sicriu, adică într-o cutie în care se pun lucruri de mare preţ. De asemenea, n-a mai numit coşciugul sarcofag, ci sicriu, cutie de mare preţ. Iar denumirea de necropolă, care în Antichitatea păgână era oraşul morţilor, va fi schimbată de creştini în cimitir, adică dormitor sau loc de odihnă întru aşteptarea învierii celei de obşte”. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că Evanghelia învierii fiului văduvei din Nain ne cheamă la cinstirea trupurilor creştinilor decedaţi, deoarece trupul creştinului a fost botezat şi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului şi s-a sfinţit. „Iar acelora dintre creştini cărora Biserica le-a recunoscut sfinţenia vieţii le acordă o cinstire deosebită, şi anume cinstirea sfintelor moaşte, care sunt puse în racle de mare preţ şi sunt venerate. Cinstirea trupului morţilor, cinstirea mormintelor, a cimitirelor este o datorie morală, dar şi un semn al iubirii noastre.” Preafericirea Sa a vorbit şi despre cinstirea sfintelor moaşte ale sfinţilor. „Prin harul Duhului Sfânt, care a fost prezent în sufletul sfântului în timpul vieţii pământeşti, moaştele sfântului rămân făcătoare de minuni. Moaştele sfinţilor sunt făcătoare de minuni nu pentru că ar mai fi sufletul în ele, ci harul Duhului Sfânt care uneşte sufletul din ceruri al sfântului cu moaştele sale de pe pâmânt săvârşeşte minuni! Prin moaştele sfinţilor, Dumnezeu lucrează sfinţirea oamenilor.”

La final, Patriarhul României a precizat că Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos preţuieşte tinereţea. „El a înviat din morţi trei tineri: pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul Său, Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta şi Maria. Deci, a înviat din morţi persoane tinere, arătând prin aceasta că nu este firesc pentru copii şi tineri să se despartă de părinţii lor şi să producă suferinţă, ci copiii şi tinerii sunt chemaţi la viaţă de comuniune cu părinţii lor, cu rudele, cu fraţii, cu surorile, ca ei să crească în comuniune de iubire. Pentru tineri este foarte important să păstreze legătura de iubire cu părinţii, cu rudele, să nu se înstrăineze, să nu se însingureze, să nu confunde libertatea cu înstrăinarea şi cu izolarea”, a spus Părintele Patriarh Daniel.