De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Comunitatea românească din Valdemoro, prezentă la sărbătorile orașului
Comunitatea românească din Valdemoro a participat activ în perioada 5‑8 mai în cadrul sărbătorilor orașului, prezentând o serie de tradiții culturale și gastronomice românești. La invitația autorităților publice, românii au participat la manifestările dedicate celebrării unuia dintre patronii spirituali ai municipiului, respectiv Cristo de la Salud.
Vineri, 5 mai, membrii Asociației Socio‑Culturale „Armonia” ce activează sub tutela Parohiei Ortodoxe Valdemoro - alături de reprezentanții comunităților ucrainene, poloneze și a diverselor Case Regionale (Extremadura, Castilla la Mancha, Andaluzia) au defilat în sunet de fanfară, în costume populare tipice, pe aleea principală a localității spre Plaza de Ayuntamiento, cu steagul fiecărei națiuni în frunte.
Duminică la amiază, după încheierea Sfintei Liturghii, în Parcul „Duque de Ahumada”, într‑un spațiu acoperit, alături de alte formații prezente, Grupul de dans juvenil „Mugurașii” al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Mărturisitori” Valdemoro a avut onoarea să urce pe scenă, într‑o demonstrație autentică de jocuri tradiționale românești. Cei prezenți au răsplătit prestația grupului nostru cu aplauze repetate, la scenă deschisă.
Ansamblul „Mugurașii” a fost înființat în 2015 la inițiativa pr. Dorin Sas, parohul comunității ortodoxe din Valdemoro, activând la diverse manifestări publice locale, fiind coordonat în prezent de soții Ionel și Ramona Bădin.
Tot în aceeași locație, a fost rândul gastronomiei românești să fie apreciată, dovadă fiind numărul foarte mare de persoane care au venit să deguste bunătățile. Celelalte comunități prezente au prezentat la rându‑le preparate tradiționale din zona țării respective, spre deliciul participanților care, alături de autoritățile locale, au apreciat stilul culinar divers, prezentat într‑o manieră proprie.
Această idee a unei expoziții tipice cu preparate tradiționale a debutat în anul 2015, când, la inițiativa Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Mărturisitori” Valdemoro, în Centrul de zi pentru vârstnici, grupurile etnice ale românilor, polonezilor, basarabenilor, ucrainenilor și bulgarilor au etalat cele mai frumoase platouri de mâncăruri, tipice perioadei pascale. Ulterior, manifestarea a căpătat amploare, fiind inclusă anual de către autoritățile locale spaniole în cadrul sărbătorilor orașului, dându‑i o însemnătate aparte, standurile cu exponate culinare fiind vizitate de sute de participanți.