După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Comuniune liturgică la Parohia Seleuș din Serbia
În Duminica a doua din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Seleuș, Serbia. Ierarhul a săvârșită Sfânta Liturghie împreună cu un sobor din care au făcut parte părintele Emanuel Tăpălagă, paroh la biserica din Sân Mihai (Lokve); părintele Cristian Băbuț, paroh la Seleuș, și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. La slujbă au luat parte mai mulți credincioși, de diferite vârste, dintre care unii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, la momentul potrivit, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de membri din corul parohial.
În după-amiaza aceleiași zile, în locașul de cult a fost săvârșită și Taina Sfântului Maslu, la soborul slujitor adăugându-se și alți clerici aparținând Episcopiei Daciei Felix, ca de pildă părintele Mircea Munteanu, de la Panciova, părintele Vasilică Iancu de la Cuvin și părintele Cornel Juică de la Mesici, Jablanca și Sălcița.
Prezența ierarhului în mijlocul credincioșilor români din Seleuș a constituit un prilej de binecuvântare și întărire sufletească, în această perioadă specială din timpul anului bisericesc, care este Postul Mare, dar și de consolidare a identității naționale românești și ortodoxe, manifestată în deplină comuniune și respect reciproc față de creștinii ortodocși sârbi și de ceilalți oameni care conviețuiesc cu ei în această parohie. Astăzi, în localitatea Seleuș trăiesc aproximativ 500-600 de români și 400 de sârbi ortodocși și funcționează aici 2 biserici: românească și sârbească.



.jpg)
