La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Concert de colinde în biserica din Seleuş
La biserica ortodoxă din Seleuş, Protopopiatul Ineu, în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, s-a desfăşurat concertul de colinde "Colindăm Domnului Bun", care a bucurat auzul şi inima a aproape 400 de credincioşi prezenţi în aceasta seară de colinde .
Au participat grupuri de colindători copii şi tineri precum şi coruri bisericeşti din Arhiepiscopia Aradului. Programul a început la ora 17:00 cu slujba Vecerniei cu Litie a Sfântului Ierarh Nicolae, cu participarea preacuviosului părinte stareţ Ilarion Tăucean, a părintelui Emanuel Cucu de la Mănăstirea Feredeu şi a părintelui Marius Leucuţa de la parohia Sălăjeni şi a parohului din Seleuş. După terminarea slujbei Vecerniei, la ora 18:00 am avut bucuria de a-l primi în mijlocul nostru pe Înalt Preasfinţitului dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, moment care a marcat deschiderea concertului de colinde. Timp de aproape două ore ne-au bucurat sufletul şi ne-au delectat auzul grupurile de colindători şi formaţiile corale de toate vârstele. În deschidere a colindat grupul de copii din Parohia Seleuş instruiţi de învăţătoarele Ancuţa Dopşa şi Diana Curta şi profesorul de religie Teodor Tudur, interpretând colindele: "Moş Crăciun" şi "Astăzi S-a născut Hristos". A urmat apoi grupul de tineri colindători din Parohia Pâncota, conduşi de către doamna profesoară de religie Adina Neagoe, care a interpretat colindele: "Iată vin colindători", "La Vifleem colo-n jos" şi "Viflaime, Viflaime". Grupul de colindători din Parohia Sălăjeni condus de doamna profesoară Amalia Leucuta a încântat asistenţa prin colindele: "Domn, Domn să-nălţăm", "Viflaime, Viflaime" şi "Dimineaţa lui Crăciun". A urmat grupul tinerilor colindători din Seleuş dirijat pe rând de trei tineri: Ramona Stepan, Gheorghe Juc şi Bianca Bordea, care au cântat colindele: "Doamne, a Tale cuvinte", "Steaua sus răsare" şi "La Vifleem colo-n jos". Concertul a continuat cu participarea corurilor bisericeşti şi a grupurilor vocale din arhiepiscopie. Corul "Ioan Vidu" al Bisericii ortodoxe Seleuş, dirijat de Radu Tămaş, a adus colinde armonizate pe patru voci. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită prin participarea grupului vocal "Podgorenii" din Şiria care promovează şi scoate la lumină creaţiile şi culegerile de colinde ale compozitorului Emil Monţia. O participare de excepţie a constituit-o prezenţa Corului Seminarului Teologic Liceal din Arad, dirijat de sufletul acestuia, diac. Ardelean Tiberiu. Cei 33 de tineri seminarişti au încântat auditoriul cu colinde deosebite. De altfel, părintele diacon a fost distins cu premiul pentru cel mai bun dirijor din cuprinsul Patriarhiei Române, actualmente fiind cel care conduce cu înalt profesionalism şi corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului. În încheierea concertului am avut bucuria de a asculta grupul "Quartet" al preoţilor din Protopopiatele Sebiş şi Ineu, înfiinţat în anul 2002, fiind primul grup de acest gen din Arhiepiscopia Aradului, care este compus din patru preoţi: protopop Beni Ioja (Sebiş), pr. Radu Bătrân (Dezna), pr. Mercea Cătălin Rus (Prăjeşti) şi pr. Petru Ursulescu (Seleuş). Au fost expuse şi câteva dintre cele mai reprezentative icoane pe sticlă pictate de copiii şi tinerii de la bisericile din Seleuş şi Pâncota, îndrumaţi de profesoara de religie Adina Neagoe. În final, toată suflarea a intonat la unison cea mai cunoscută colindă: "O, ce veste minunată!" şi s-au oferit daruri de Moş Nicolae.