Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concurs de bătut toaca la Gurahonţ
Începând din anul 2009, în Parohia ortodoxă Gurahonţ a avut loc, în cadrul unui parteneriat dintre Biserica Ortodoxă Gurahonţ şi Grupul Şcolar "Ioan Buteanu", prima ediţie a unui concurs cu premii de Sfintele Paşti, "Pricepere şi armonie la bătut toaca". Anul acesta, în data de 8 aprilie, între orele 12:00 şi 14:00, a avut loc cea de-a treia ediţie a concursului, care s-a desfăşurat în curtea sfintei biserici, în faţa unui numeros public format din elevi şi părinţi. Au participat şapte elevi din clasele V-XII. Juriul a fost format din pr. iconom stavrofor Mot Dorel, director prof. Crainic Viorica, profesoara de religie Muţ Ana, profesoara de muzică Brînda Nicoleta, prof. Paul Nicuşor, prof. Ghibu Oana, prof. Teodor Păiuşan, prof. Mihăilă Silvana şi prof. Dan Andreea. Au fost acordate trei premii speciale elevilor Muţ Ştefan, clasa a VIII-a, Paul Norbert, clasa a VIII-a, şi Busuioc Cristian, clasa a VI-a, şi cinci menţiuni. De asemenea, fiecare concurent a primit o diplomă, o carte de rugăciuni şi un cadou din partea Bisericii ortodoxe Gurahonţ. Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. La începutul creştinismului, toaca însemna mijlocul cel mai simplu şi mai uşor de a chema pe creştini la rugăciune, îndeplinind acest rol atunci când clopotele nu existau în cultul creştin. Astăzi, toaca nu mai este singură, ea găsindu-şi fratele, clopotul. Pe acesta se pot citi cuvinte ca "Te chem la rugăciune. Te apăr de furtună". Prin sunetul ei, toaca ne îndeamnă să stăm treji să păzim cetatea duhovnicească, sufletul. Părintele Constantin Galeriu spunea: "Toaca se dezvăluie ca o chemare vie la rugăciune, dar şi ca un cântec de durere şi de bucurie, vestind, odată cu baterea cuielor crucii, imnul pascal de Înviere". La prima bătaie de toacă, începe şi prima bătaie a inimilor noastre pentru Mântuitorul Iisus Hristos.