În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concurs de interpretare vocală pentru copii la Bătania
Sub genericul „Vocea de Aur“ şi în organizarea Şcolii Generale Româneşti „Lucian Magdu“, în localitatea Bătania (Battonya), vineri, 20 martie 2015, a avut loc prima ediţie a unui concurs naţional de interpretare vocală, la care au participat elevi de clasele I-VIII de la mai multe şcoli româneşti din Ungaria: Giula (Gyula), Bătania, Aletea (Elek), Chitighaz (Kétegyháza), Leucuşhaz (Lökösháza) şi Săcal (Körösszakál), după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a domnului Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, domnul Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Seghedin (Szeged), domnul Traian Cresta, reprezentantul minorităţii române în Parlamentul de la Budapesta, domnul Tiberiu Iuhas, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) şi a altor personalităţi locale.
Concursul propriu-zis a constat în interpretarea unor piese de muzică uşoară sau populară românească de elevi pe patru grupe de vârstă (clasele I-II, III-IV, V-VI şi VII-VIII). Pe lângă premiile oferite din partea organizatorilor, au mai fost acordate menţiuni din partea Fundaţiei „Lucian Magdu“ din Bătania şi a Fundaţiei „Maria Boca Kozma“, din Micherechi, dar şi două premii speciale, acordate de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi domnul consul general Ioan Fodoreanu din Seghedin.
Preasfinţia Sa şi-a exprimat admiraţia pentru acest gen de manifestări, promovate cu consecvenţă de Şcoala Generală Românească din Bătania, precum acest concurs care pune în valoare talente ascunse ale elevilor din Bătania şi din alte localităţi şi contribuie în acelaşi timp la îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi apreciere a limbii române de către elevii participanţi.