Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concursul interjudeţean „Naşterea Domnului - renaşterea bucuriei“
La Iaşi s-a încheiat, în urmă cu două zile, concursul interjudeţean "Naşterea Domnului - renaşterea bucuriei". Jurizarea celor 2.400 de lucrări, trimise de elevii din toată ţara, a fost realizată de o comisie formată din profesori, metodişti, învăţători şi educatori.
La Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi s-a încheiat joi, 26 ianuarie, prima ediţie a concursului interjudeţean cu participare naţională "Naşterea Domnului - renaşterea bucuriei", derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Concursul a debutat la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut şi a fost organizat în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, Casa Corpului Didactic, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, Şcoala Generală Liteni din judeţul Iaşi şi Şcoala Generală "Carmen Sylva" din Iaşi, având sprijinul conducerii Şcolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu". "Am avut bucuria de a primi din ţară lucrări coordonate de 250 de cadre didactice. Am primit 2.400 de lucrări ale elevilor", a declarat prof. de religie Adriana Năstase, coordonatorul concursului. Jurizarea exponatelor a fost realizată, în urmă cu două zile, de prof. Gheorghe Gheorghiţă Vornicu, inspector pe disciplina educaţie plastică în cadrul ISJ Iaşi, prof. Traian Florentin Ciobotaru, inspector de specialitate în cadrul Compartimentului de Management al ISJ Iaşi, Liliana Avărvarei de la Casa Corpului Didactic Iaşi şi de Emanuela Vlase de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi. Din juriu au mai făcut parte metodişti, învăţători, educatori, pentru fiecare categorie de vârstă participantă la concurs. Competiţie pentru elevii de toate vârstele Cele şase secţiuni ale competiţiei au fost următoarele: creaţie plastică clasică, creaţie tehnologică/abilităţi practice, felicitări, creaţie tehnico-informatică, fotografie şi creaţie literară. Tematica a fost legată de tradiţiile şi obiceiurile sărbătorii Naşterii Domnului (colindători, urători, bucuria venirii lui Moş Crăciun, peisaje de iarnă, scena Naşterii Domnului). Participanţii la concurs au fost grupaţi astfel: preşcolari, învăţământ primar, învăţământ gimnazial şi învăţământ liceal. "A fost o mare bucurie pentru noi să avem atât de mulţi participanţi. Înalt Preasfinţitul Teofan şi protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-au încurajat de fiecare dată când am organizat o astfel de activitate. Lucrările sunt de foarte bună calitate. La fiecare din aceste categorii am avut membri în juriu cadre didactice specializate. Proiectul iniţiat este un mod de a-L mărturisi pe Hristos. Am considerat, atât noi, profesorii, cât şi elevii participanţi la concurs, că putem să-L mărturisim pe Hristos lucrând. Aceste lucrări au fost admirate şi apreciate de cei care le-au văzut", a remarcat prof. Adriana Năstase. Concursul "Naşterea Domnului - renaşterea bucuriei" face parte din calendarul activităţilor educative al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Conform regulamentului Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, 25% dintre participanţi vor fi premiaţi.