În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Concursul naţional de muzică religioasă „Din suflet de creştin“
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi au organizat ieri Concursul naţional de muzică religioasă "Din suflet de creştin". La competiţie au participat 600 de copii din mai multe zone ale ţării.
Prima etapă din cadrul proiectului "Din suflet de creştin" a debutat ieri la Palatul Copiilor din Iaşi. În debutul concursului, prof. Constantin Şerban, directorul Palatului Copiilor din Iaşi, şi-a exprimat bucuria de a vedea un număr mare de concurenţi, urând mult succes juriului şi elevilor participanţi. Pr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a remarcat că "prima parte a proiectului "Din suflet de creştin" ne plasează într-o perioadă a Postului Mare în care ne orientăm spre o atingere a idealului vieţii noastre, spre Hristos. Pr. Constantin Sturzu, consilier în cadrul Sectorului cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi-a exprimat admiraţia şi recunoştinţa faţă de cei care au organizat concursul. "Evenimentul de astăzi (n.r. ieri) arată un anumit grad de înţelegere a ceea ce înseamnă educaţia unui copil. În educaţia unui copil sunt trei poli importanţi: Familia, Şcoala şi Biserica. În momentul în care aceste trei elemente colaborează şi sunt în armonie, copilul are de câştigat. Un astfel de eveniment organizat de susţinătorii Şcolii, susţinut de Biserică şi dorit de părinţi a adus copiii aici pentru a da slavă lui Dumnezeu", a explicat pr. Constantin Sturzu. A urmat cuvântul părintele prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, care a precizat că activitatea de ieri este o prelungire a orei de religie, asemănând cântarea în biserică a copiilor cu cea a îngerilor. "Numărul concurenţilor a fost de trei ori mai mare decât anul trecut" Întrucât numărul participanţilor a fost foarte mare, concursul s-a desfăşurat în două săli din Palatul Copiilor Iaşi. Elevii au concurat pe două secţiuni: solişti vocali şi formaţii corale. Primul juriu a fost format din arhid. Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească şi Ritual în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi (preşedinte), diac. prof. Mihai Ursache de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi şi prof. Adina Marcu de la Palatul Copiilor Iaşi. Juriul din Sala 2 a fost format din prof. de muzică Adriana Pârâu de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi şi prof. de muzică Ciprian Juncă de la Şcoala "Ion Ghica" din Iaşi. "Ne bucurăm că acest concurs a avut un impact atât de mare la nivel naţional, numărul concurenţilor fiind de trei ori mai mare decât anul trecut. Cei 600 de copii au venit din Suceava, Vaslui, Bârlad, Alba-Iulia, Buzău, Bucureşti şi Iaşi. Juriului i-a venit foarte greu să delibereze din cele 80 de momente care s-au derulat pe scena Palatului Copiilor. Zece din aceste momente vor evolua în Catedrala mitropolitană din Iaşi în luna aprilie, când va fi organizat un concert", a spus prof. Geta-Rita Marcu, coordonatoarea proiectului. "Îmi place cântecul bisericesc" Concurenţii au participat cu mari emoţii la concursul naţional "Din suflet de creştin", ei mărturisind că prin cântecul religios Îl slăvesc pe Dumnezeu. Prof. Bodnar Lidia Rodica a venit la concurs cu Grupul "Luminiţe" al Şcolii Gălăneşti, judeţul Suceava, care a intonat câteva pasaje din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, după o înregistrare a elevilor Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Galaţi. "Am fost emoţionat pe scenă, dar Dumnezeu m-a ajutat. Îmi place cântecul bisericesc pentru că astfel mă rog şi Îl simt mai aproape pe Dumnezeu. Merg în fiecare duminică şi sărbătoare la biserică, înmulţind astfel darul pe care mi l-a dat Dumnezeu", a mărturisit Paul Boloca Ciprian, solist al Grupului "Luminiţe". "La acest concurs am cântat priceasna "A bătut la uşa ta". Îmi place foarte mult muzica religioasă, dar şi baladele sau doinele. Am participat la multe concursuri reprezentând şcoala unde învăţ", a declarat Andreea Chiseliţă, elevă în clasa a VI-a la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" Suceava, care a reprezentat Şcoala Populară de Artă "Ion Irimescu" din Suceava. Câştigătorii premiului I cu trofeu vor concerta la Catedrala mitropolitană Copiii şi tinerii care au urcat pe scenă în cadrul concursului "Din suflet de creştin" şi care s-au remarcat din punct de vedere artistic au primit premiul I cu trofeu. Grupurile şi soliştii desemnaţi cu trofeu sunt: Andreea Chiseliţă de la Şcoala Populară de Artă "Ion Irimescu" din Suceava, Corul de fete Plopeni, judeţul Suceava, Corul de fete de la Colegiul "Ştefan cel Mare" Suceava, Roxana Căluşer din Aiud, judeţul Alba-Iulia, Grupul vocal "Balada" din Suceava, Grupul "Ichos" de la Colegiul Naţional "Octav Băncilă" Iaşi şi Pavel Mădălina de la Grupul "Balada" Suceava. Ei vor vor susţine în luna aprilie a acestui an un concert de muzică religioasă în cadrul proiectului "Din suflet de creştin" la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Ceilalţi concurenţi au primit premiul I, premiul al II-a, premiul al III-lea, menţiune şi diplome de participare.