În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă dedicată mitropoliţilor Simion Ştefan şi Andrei Şaguna
Miercuri, 19 octombrie, la Protopopiatul Ineu din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc conferinţa pastoral-misionară de toamnă dedicată omagierii Sfinţilor mitropoliţi ai Transilvaniei Simion Ştefan şi Andrei Şaguna, canonizaţi cu puţin timp în urmă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Lucrările conferinţei au fost prezidate, din încredinţarea IPS Arhiepiscop Timotei, de pr. Mircea Bupte, consilier eparhial.
Conferinţa propriu-zisă a fost susţinută de referentul principal - pr. Ciprian-Petru Sălăvăstru de la Parohia Moţiori. El a prezentat un referat cu tema "Sfinţii mitropoliţi ai Transilvaniei, Simion Ştefan şi Andrei Şaguna, ctitori de limbă şi spiritualitate românească", propunând auditoriului o prelegere foarte bine concepută şi riguros documentată. Au fost reliefate, pe larg, aspecte legate de biografia celor doi ierarhi, precum şi de activitatea bogată desfăşurată pe tărâm sacerdotal, pastoral-misionar, administrativ-gospodăresc, cultural şi naţional, care s-a bucurat de aprecieri aproape unanime din partea contemporanilor şi de ale celor care le-au cercetat viaţa şi neobositele strădanii. Referitor la însemnătatea celor doi sfinţi ierarhi, s-a subliniat, pe de o parte, faptul că Sfântul mitropolit Simion Ştefan, "fără a fi tributar programului reformator al vremii sale, s-a dovedit a fi, în acelaşi timp, un umanist şi un ortodox convins, păstrând nealterată identitatea confesională a românilor transilvăneni şi militând pentru introducerea limbii naţionale în Biserică. Cu mijloacele ce i-au stat la îndemână, cu dârzenia şi abilitatea sa, la care se adaugă şi credinţa puternică a păstoriţilor săi, a ştiut să treacă peste orice obstacole, lăsând culturii româneşti acel dar nepreţuit care este Noul Testament de la Bălgrad din anul 1648". Pe de altă parte, s-a evidenţiat că, la rândul său, Sfântul mitropolit Andrei Şaguna rămâne, indiscutabil, "omul istoriei, care - fie că e vorba de cea bisericească, politică sau naţională - nu poate fi scrisă fără istoria lui, istoria acestuia fiind aproape istoria poporului român însuşi". Mitropolitul Andrei Şaguna a fost un "vrednic cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremurilor sale, care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege - după cum afirma Nicolae Iorga - şi a reprezentat o nouă epocă în viaţa poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal". Părinţii coreferenţi desemnaţi pentru această conferinţă - pr. Dan Turean, de la Parohia Ineu I, pr. Ioan Vatrici, de la Parohia Răpsig, pr. Ioan Huţ, de la Parohia Beliu, şi pr. Adrian Zaha, de la Parohia Agrişu Mare - au apreciat strădaniile depuse de referentul principal în elaborarea lucrării susţinute şi au adus în atenţia celor prezenţi chestiuni legate de tema conferinţei, care n-au fost abordate în referatul audiat sau au fost atinse tangenţial. Interesante au fost şi discuţiile care au avut loc la final, pe marginea subiectului dezbătut, referitoare la probleme de administraţie bisericească, de limbă, cultură şi spiritualitate românească.