Parohia „Sfinții Voievozi” din Protoieria Urlați, județul Prahova, a fost marți, 5 mai, gazda unei întâlniri a preoților din cadrul cercului pastoral al protoieriei, organizată în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine. Evenimentul a debutat cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie și de Taina Sfântului Maslu, oficiate de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși prahoveni. Din sobor au făcut parte părintele Florin-Ciprian Petre, secretar în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române; părintele Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați; părintele ieromonah Calinic Costescu, de la Schitul Măgureanu din București, împreună cu un sobor de preoți din cuprinsul protoieriei. Cu acest prilej, credincioșii prezenți s-au închinat cu evlavie la moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou păstrate spre cinstire în biserică. „Momentul a avut o încărcătură emoționantă deosebită prin participarea părintelui dr. Florin-Ciprian Petre și a părintelui ieromonah dr. Calinic Costescu, fii duhovnicești ai parohiei, care au revenit cu bucurie pe meleagurile natale, aducând binecuvântare și întărire duhovnicească comunității. În cadrul întrunirii cercului pastoral a fost susținut și un referat dedicat temei Anului omagial, evidențiindu-se rolul și misiunea femeii creștine în familie, în Biserică și în societatea contemporană. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune, comuniune și bucurie duhovnicească, întărind legătura dintre slujitorii Sfântului Altar și credincioșii parohiei”, ne-a transmis părintele protoiereu Ionuț Negoiță.
Conferință dedicată „Rugului Aprins” în București
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc marți seara, 5 mai, în Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”, o conferință dedicată Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, intitulată „Importanța mișcării duhovnicești Rugul Aprins în istoria culturii și a spiritualității românești”.
Evenimentul a fost organizat de Cenaclul „Sfântul Simeon Noul Teolog” al facultății și a fost moderat de pr. conf. univ. dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București și coordonator al cenaclului. La întâlnire au participat cadre universitare, studenți și credincioși care au dorit să afle mai multe informații despre Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Printre invitați s-au numărat prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române; protos. Teofan Popescu, viețuitor al Mănăstirii Antim din București; dr. ing. Dumitra Costea și Simona Iordache, realizator TRINITAS TV.
Profesorul Ilie Bădescu a evidențiat importanța mișcării „Rugul Aprins” ca reper major al spiritualității românești: „«Rugul Aprins» apare ca o mișcare spirituală, ca o înălțare, ca o ascensiune duhovnicească, într-un moment istoric dificil, imediat după instaurarea regimului comunist. El se înfățișează ca o mișcare care oferă un cadru de continuitate pentru un curent mai vechi din spiritualitatea românească și răsăritean-ortodoxă, și anume Paisianismul. În aceste condiții, spațiul în care s-a putut constitui un cadru puternic de continuitate pentru spiritualitatea răsăriteană, de inspirație paisiană, a fost «Rugul Aprins» de la Antim”.
De asemenea, protos. Teofan Popescu a subliniat importanța păstrării memoriei și a moștenirii duhovnicești lăsate de Sfântul Cuvios Sofian de la Antim. „Am vorbit despre cartea «Smerenia și dragostea. Însemnele trăirii ortodoxe», o lucrare pe care Sfântul Cuvios Sofian de la Antim mi-a spus să o alcătuiesc acum 25 de ani, iar astăzi a ajuns la o formă deplină, reprezentând ediția finală. Cartea cuprinde lucruri deosebit de interesante și este însoțită de cuvinte înainte semnate de mari personalități din mediul bisericesc și din rândul intelectualității românești, inclusiv din cadrul Academiei Române. Sfântul Cuvios Sofian a dorit, prin această lucrare, așa cum spune și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, să lase un adevărat testament tinerilor și considerăm că este o carte care va rezista în timp, trecând cu bine proba vremii. În paginile ei, Sfântul Cuvios Sofian oferă meditații teologice profunde despre icoane, despre Duminica Ortodoxiei, dar și despre alte teme esențiale ale vieții duhovnicești. Este o carte de mare adâncime spirituală și, în același timp, o mărturisire curajoasă a credinței ortodoxe, realizată într-un context marcat de probleme sensibile, atât în societatea românească, cât și în plan mai larg. Pe de altă parte, lucrarea ne arată ce înseamnă libertatea Duhului, este o carte care luminează, aduce pace și ne ajută să înțelegem mai profund duhul Ortodoxiei”, a spus părintele protosinghel.
La finalul conferinței, toți cei prezenți au putut viziona filmul documentar „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim”, realizat de TRINITAS TV.



.jpg)
