Conferinţă despre asceză şi monahism, la Tübingen

Institutul de Orientalistică şi Facultatea de Teologie Evanghelică (Luterană) ale Universităţii „Eberhard - Karls“ din Tübingen au organizat în zilele de 5-6 decembrie în vechiul oraş universitar de pe Neckar a patra serie de conferinţe, dedicată Orientului creştin, intitulată „Asceza şi monahismul în Orientul creştin“.

22 de conferenţiari de la universităţi de prestigiu din şapte ţări europene (Germania, Franţa, Danemarca, Austria, Italia, Anglia şi Polonia) au abordat diverse teme, organizate pe 5 categorii: începuturile monahismului, dezvoltarea monahismului în spaţiile sirian, sud-caucazian, egiptean şi arab.

Interesul pentru originile şi dezvoltarea monahismului şi a tradiţiilor monahale orientale este deosebit de mare în spaţiul occidental, care descoperă valori spirituale greu de găsit azi într-o lume din ce în ce mai secularizată. Oferta de publicaţii şi lucrări ştiinţifice de gen este una remarcabil de bogată, care lasă să se întrevadă valoarea spiritualităţii răsăritene pentru cercetătorii universităţilor vest-europene.

Specialişti în istoria bisericească orientală au evidenţiat în discursuri foarte documentate similarităţi între monahismul creştin şi tradiţiile ascetice din lumea elenistică precreştină sau iudaică. Astfel, prof. Hermann Lichtenberger de la Facultatea de Teologie Evanghelică din Tübingen a evidenţiat similitudini între mişcările cu caracter ascetic din spaţiul iudaic (Filon, terapeuţii, esenienii), iar prof. Volker Drecoll a făcut o paralelă între structurile comune din asceza lumii greco-romane (stoicii, pitagoreicii, Marcus Aurelius), pe trei paliere, anume lupta contra sinelui, orientarea către Dumnezeu şi căutarea perfectibilităţii proprii. Amândoi conferenţiari au subliniat însă diferenţa fundamentală între asceza creştină şi cea precreştină, anume scopul urmărit, care este cu totul altul în cele două culturi.

Asceza la Sfântul Pavel nu însemna lupta împotriva trupului, ci împotriva pornirilor pătimaşe. „Ea nu este o negare, ci o afirmare a trupului“, sublinia Athanasios Despotis (Bonn), citând din comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur la epistolele pauline, iar prof. Dimitri Bumazhnov de la Institutul de Orientalistică din Tübingen a subliniat caracterul profund eclezial al monahismului răsăritean, încă de la rădăcinile sale. Singurătatea monahului nu înseamnă ruperea de trupul Bisericii, ci căutarea unui mod de viaţă cât mai aproape de îndemnele evanghelice.

Prelegerile ce au urmat au scos în evidenţă faptul că în tot Orientul, dincolo de practicile diferite, monahismul rămâne unitar în susţinerea unui model comun, pornit de la exemplele sfinţilor Antonie cel Mare (anahoretismul) şi Pahomie (cenobitismul).