Conferinţă despre pastoraţia vârstnicilor

Preoţii de caritate din spitalele şi cimitirele de stat din Bucureşti s-au întrunit ieri, 11 mai, în conferinţă comună în amfiteatrul Spitalului de Boli Cronice şi Geriatrie „Sfântul Luca“ din Capitală. Tema celei de-a XIV-a sesiuni comune a fost dedicată pastoraţiei persoanelor vârstnice.

Conferinţa comună a preoţilor de caritate din spitalele şi cimitirele de stat din Bucureşti, organizată de Biroul de asistenţă religioasă din cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită în paraclisul Spitalului „Sfântul Luca“ de un sobor de preoţi, condus de pr. Marius Ciprian Dinu, coordonatorul preoţilor de caritate din spitale. Întrunirea a fost deschisă de pr. Ionuţ Viorel Iordăchescu, consilier eparhial - Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a atras atenţia asupra accelerării procesului de îmbătrânire a populaţiei româneşti, cauzat, în special, de fenomenul migraţiei. „Acest fenomen social influenţează şi misiunea socială a Bisericii, care trebuie să găsească permanent răspunsuri adecvate, pentru că aceste probleme sociale nu sunt doar ale statului, ale ONG-urilor, ci şi ale Bisericii, iar lucrarea Bisericii implică nu doar preoţii de caritate, ci şi preoţii de parohie, medici, asistenţi sociali şi psihologi, care împreună încearcă să rezolve la nivel individual sau general aceste probleme“, a spus pr. consilier Ionuţ Viorel Iordăchescu.

Pr. Eugen Dragoş Frîncu, de la Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie „Sfântul Luca“, a susţinut un referat despre pastoraţia persoanelor vârstnice, în care a accentuat rolul pastoraţiei şi unicitatea fiecărei persoane. Invitaţi la sesiunea comună au mai fost dr. Bogdan Constantin, fondatorul Spitalului „Sfân-tul Luca“, care a precizat că vârstnicii vor reprezenta în curând o treime din populaţia României, şi Elisabeta Micu Roşca, psiholog în cadrul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Capitală, care a arătat că bătrâneţea este „o a doua copilărie“ şi, de aceea, „precum iubim copiii, aşa putem să-i iubim şi pe cei în vârstă care au nevoie de dragostea, îngrijirea şi atenţia noastră. Diferenţa ar consta în faptul că în bebeluşi ne punem speranţele viitoare, iar pe bătrâni îi apreciem pentru ce au fost şi ce sunt“.