În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă duhovnicească în cadrul Festivalului „Filocalia“
În cadrul Festivalului „Filocalia“ a avut loc joi, 23 aprilie, la Teatrul clasic „Ioan Slavici“ din Arad, conferinţa cu tema „Omul, chip al Slavei dumnezeieşti“, susţinută de părintele dr. Vasile Gavrilă. Teatrul arădean s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea de credincioşi care au venit să-l asculte pe cunoscutul invitat. „Dumnezeu, Iubire şi izvor de iubire, creează omul în totală libertate; iar iubirea şi libertatea sunt criteriile modului de a acţiona ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu. În iubire şi libertate contemplă şi stăpâneşte lumea peste care a fost creat şi pus ca rege; iar universul şi-a găsit libertatea şi acţionează ca iubire numai în om. Fiind fiinţă liberă, înzestrată în acelaşi timp cu demnitate împărătească, omul nu este doar stăpânul lumii, ci şi stăpânul propriei sale voinţe. De aceea, nu doar că este conştient de sine, însă este singura creatură capabilă să se înfrâneze, să renunţe la ceva din proprie iniţiativă, chiar la ceva ce i-ar fi necesar. După fire, omul e muritor, pentru că e creat; dar după scop, este legat direct de Prototipul după care a fost creat, Dumnezeu Însuşi; deoarece scopul creării omului este participarea lui la bunătăţile dumnezeieşti, iar viaţa lui îşi găseşte finalitatea în faptul că se ritmează după Dumnezeu“, a arătat pr. Vasile Gavrilă. Părintele a mai explicat că omul, fiinţă relaţională prin natura sa şi rod al comuniunii Persoanelor Sfintei Treimi, poartă în sine pecetea comuniunii treimice, dar şi calitatea de fiinţă constituită din elemente armonios structurate, aparţinând de două naturi diferite. Creaţia „după chipul“ şi scopul creaţiei omului, îndumnezeirea, adică participarea la bunătăţile lui Dumnezeu, stabilesc un fel de „înrudire“ între om şi Dumnezeu, prin însuşirile personale cu care a fost înzestrat omul - prezenţa Slavei lui Dumnezeu, peste cel care a fost creat după chipul şi spre asemănarea cu Dumnezeu. (Arhim. Teofan Mada)