Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Conferință interreligioasă la Bucureşti
Centrul de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural (CSDII) din cadrul Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Centrul Cultural European Româno-Pan-Arab, a organizat ieri, 28 noiembrie, în Sala „Teodor M. Popescu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, o masă rotundă intitulată „Egipt – patria marilor religii, culturi şi civilizaţii”. Invitatul de onoare la eveniment a fost Excelenţa Sa Salah El-Din Abdel El-Sadek Ahmed, ambasadorul Republicii Arabe a Egiptului în România.
Înainte de întrunirea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, ambasadorul Republicii Arabe a Egiptului în România a avut o întrevedere cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Masa rotundă la care au participat profesori şi studenţi ai Facultăţii de Teologie a fost deschisă de arhidiaconul Ştefan Sfarghie, doctorand la disciplina Istoria şi Filosofia Religiilor, care a susţinut referatul intitulat: „Răspândirea creştinismului în nordul Africii din secolul I până la Constantin cel Mare”. „În istoria mântuirii neamului omenesc, Egiptul a jucat un rol deosebit de important, contribuind profund la răspândirea religiei creștine. Profeția lui Osea, «din Egipt am chemat pe fiul Meu» (Osea 11, 1), s-a împlinit odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a fost nevoit să fugă ca într-un exil în afara țării Sale de naștere. Egiptul era în general o țară ostilă poporului evreu. Istoria acestei țări a faraonilor, a piramidelor și a sfincșilor, a despotismului și a sclaviei, a multitudinii zeilor puternici este strâns împletită cu istoria sacră a vremurilor patriarhale și este denumită în Decalog «casa robiei» (cf. Ieșirea 20, 2) (...). Cu toate că în Alexandria creștinismul s-a înrădăcinat în comunitatea evreiască, acesta s-a constituit foarte repede într-o comunitate cu o identitate proprie”, a evidenţiat arhid. Ştefan Sfarghie.
În continuare, Excelenţa Sa El-Sadek Ahmed a creionat personalitatea egipteanului. „Egipteanul este un om format pe trei continente: Africa, Asia şi Europa mediteraneeană şi, în acelaşi timp, are la bază patru piloni: religia faraonică a vechilor egipteni, religia greco-romană, creştinismul şi islamul. Aceasta este personalitatea egipteanului, chiar dacă el este sărac sau bogat, chiar dacă el este un om învăţat sau un om simplu. Toţi egiptenii au la bază aceste principii amintite. Un egiptean autentic este faraon, este greco-roman, este creştin şi arab musulman, toate acestea alcătuind de fapt personalitatea lui”, a spus ambasadorul El-Sadek Ahmed. De asemenea, Excelenţa Sa a amintit şi de relaţiile istorice care există între Egipt şi România. La final, atât profesorii, cât şi studenţii prezenţi au adresat întrebări. „Împreună cu oaspetele din Egipt am fost în vizită şi la Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, care a trecut în revistă profundele relaţii ce există între țara din nordul Africii şi România. Întâlnirea a fost una reuşită din toate punctele de vedere”, ne-a declarat pr. asist dr. Valentin Ilie de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.