În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferință pastorală a clericilor români din Ungaria
La Parohia Apateu din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria s-a desfășurat sâmbătă, 18 mai 2019, Conferința misionar-pastorală de primăvară din cadrul acestei eparhii. La conferința prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan au fost abordate teme care au tratat problemele specifice comunităților românești din Ungaria și de la sate. A doua zi, 19 mai 2019, la Catedrala Episcopală din Giula, Corul „Bâlea Boar” din Brad, județul Hunedoara, a oferit răs- punsurile la Sfânta Liturghie și a susținut un concert de cântece religioase.
Conferința misionar- pastorală a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Apateu de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul conferinței, părintele Marius Maghiaru, protopopul de Budapesta, a susținut referatul cu tema „Veșnicia s-a născut la sat - valorile tradiționale și perene ale satului românesc de odinioară și redescoperirea lor de către tinerii și oamenii de astăzi”, în care, pornind de la analiza expresiilor „veșnicia s-a născut la sat” și „unde se vindecă și setea de mântuire a omului”, cuprinse în poezia „Sufletul satului” a filosofului Lucian Blaga, a prezentat felul în care satul a marcat și a îmbogățit universul lăuntric al copiilor și sătenilor români din secolele trecute. De asemenea, a vorbit despre evoluția satului, despre valorile pe care le-a menținut, dar și despre problemele pe care le întâmpină astăzi. Au fost prezentate și exemple concrete de implicare a Bisericii și a slujitorilor ei în conservarea și dăinuirea satului românesc.
În continuare, au fost abordate problemele specifice comunităților românești de la satele din Ungaria, au fost tratate fenomenul de îmbătrânire a populației și plecarea celor mai tineri la oraș, precum și nevoia de redescoperire și promovare a identității și limbii române, a obiceiurilor și tradițiilor străbune, dar și a transmiterii credinței în rândul celor mai tineri.
Bucuria duhovnicească a continuat a doua zi, 19 mai 2019, la Catedrala Episcopală din Giula, unde Corul „Bâlea Boar” al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, județul Hunedoara, dirijat de prof. Maria Simion, a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre actualitatea și însemnătatea cuvintelor cuprinse în pericopa evanghelică duminicală a vindecării slăbănogului de la
Vitezda.
La final, ierarhul a mulțumit membrilor Corului „Bâlea Boar”.