„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Conferinţă pastorală la Vălenii de Munte
Conferinţele pastoral-misionare de toamnă în Arhiepiscopia Bucureştilor s-au încheiat ieri, 10 noiembrie, cu întrunirea clericilor, monahilor și monahiilor din cadrul protoieriilor Câmpina şi Vălenii de Munte. Întâlnirea a avut loc la Casa de cultură a oraşului Vălenii de Munte şi a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Conferinţa pastoral-misionară de toamnă pentru clericii din protoieriile Câmpina şi Vălenii de Munte a fost deschisă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, care a prezentat cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Sfântul Antim Ivireanul, tipograf misionar şi mitropolit jertfelnic”. Întrunirea pastorală a continuat cu sesiunea de comunicări, primul referenţiar fiind arhim. Mihail Stanciu, de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Prin susţinerea referatului intitulat „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, păstor duhovnicesc, ctitor şi filantrop”, referenţiarul a realizat un itinerar prin activitatea misionar-culturală, filantropică şi duhovnicească a ierarhului georgian. Astfel, au fost evidenţiate râvna sfântului ierarh martir pentru mărturisirea Ortodoxiei şi pentru întărirea conştiinţei eclesiale şi naţionale prin tipărirea cărţilor de cult în limba română; instruirea clerului şi luminarea poporului în dreapta credinţă, înfiinţând chiar prima bibliotecă publică de împrumut din Ţara Românească; întocmirea primului şi celui mai sistematic regulament (intern) mănăstiresc din Ţara Românească, care cuprindea în prevederile lui şi rânduieli pentru lucrarea socială, şi anume „facerile de bine la săraci şi la sfintele biserici”, întreţinerea la şcoală pe cheltuiala mănăstirii a trei copii, cercetarea celor fără adăpost, întemniţaţi, orfani şi bătrâni. „Păstor duhovnicesc exemplar, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a strălucit în vremea sa şi continuă să strălucească de 300 de ani în Biserica lui Hristos ca un om de rugăciune şi de acţiune, de contemplare filocalică şi de activitate filantropică totodată, chemându-ne şi pe noi să-i urmăm exemplul”, a conchis arhim. Mihail Stanciu.
Despre semnificaţiile activităţii tipografice a Sfântului Antim Ivireanul pentru întărirea Ortodoxiei răsăritene şi pentru românizarea cultului liturgic au fost prezentate succint fragmente din referatul părintelui prof. univ. dr. Ioan Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, de către arhim. Mihail Stanciu.
Sesiunea a continuat cu referatul „Tiparul bisericesc din România după 1990: misiune prin cultură şi filantropie”, prezentat în programul PowerPoint de pr. dr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal şi directorul publicaţiilor „Lumina” ale Patriarhiei Române. Au fost reliefate contribuţia Bisericii la punerea temeliilor tiparului la noi şi educaţiei poporului; activitatea misionară a tipografiilor şi editurilor Patriarhiei Române, ale centrelor mitropolitane şi dezvoltarea celor eparhiale; precum şi importanţa diversificării şi îmbunătăţirii activităţii cultural-filantropice şi misionare a tiparului bisericesc, mai ales în contextul schimbărilor rapide ce au avut loc după anul 1990 în societatea românească.
„Producţia de carte teologică şi de periodice bisericeşti din ultimii 25 de ani a cunoscut o creştere fără precedent, comparabilă doar cu perioada interbelică. În acelaşi timp, Biserica a trecut de la galaxia Gutenberg către comunicarea audiovizuală şi lumea virtuală a internetului şi a reţelelor de socializare. Activitatea tipografică din eparhii este profilată pe susţinerea directă a activităţii editoriale şi, în plan secund, pe atragerea de comenzi externe şi obţinerea de profit financiar. Veniturile din activitatea tipografică sunt direcţionate spre proiecte de filantropie prin cultură (donaţii de carte şi publicaţii periodice) sau spre programe de economie socială, aşa cum este cazul tinerei tipografii clujene. Se poate afirma astfel că «slăvitul meşteşug al tiparului», după expresia Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, este practicat de oamenii Bisericii în mod misionar, prin împletirea Cuvântului lui Dumnezeu din Scripturi, rugăciuni şi slujbe cu faptele de cultură şi filantropie”, a precizat pr. consilier patriarhal Nicolae Dascălu.
După sesiunea de comunicări, a fost proiectat un film despre Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, realizat de Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române, iar apoi participanţii au primit cărţile „Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an”, a Patriarhului României, respectiv volumul „Sfântul Antim Ivireanul. Despre păstorirea credincioşilor”.
Conferinţa pastoral-misionară a fost precedată de Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din oraşul Vălenii de Munte de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.