În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţa preoţească de toamnă în Episcopia Sălajului
La Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului“ din Zalău a avut loc, ieri, conferinţa semestrială de toamnă a preoţilor din Episcopia Sălajului. Alături de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul preoţilor din eparhie şi Înaltpreasfinţitul Ambrozie, Mitropolit de Helsinki, Finlanda.
După întâmpinarea celor doi ierarhi şi rostirea rugăciunii de început, pr. Gabriel Gârdan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, a făcut o expunere sintetică a istoriei Bisericii Ortodoxe din Finlanda, dar şi a biografiei Înaltpreasfinţitului Părinte Ambrozie, Mitropolitul de Helsinki. Astfel, Înaltpreasfinţitul Ambrozie, născut la 10 august 1945, a studiat teologia la universitatea din Helsinki, precum şi în Statele Unite, Ungaria, Marea Britanie şi Rusia. Între anii 1969-1970 a predat la Seminarul Teologic Ortodox din Kuopio, iar în perioada 1974-1976 la Universitatea din Joensuu. În anul 1972 a obţinut titlul de licenţiat în ştiinţe politice. Câţiva ani mai târziu, în anul 1979, a fost tuns în monahism şi hirotonit preot în cadrul comunităţii monahale de la Noul Valamo. Aici a avut ascultarea de econom. În anul 1986 i-a fost conferit rangul de arhimandrit, iar doi ani mai târziu, în anul 1988, a fost ales şi hirotonit episcop de Joensuu. În perioada 1997-2002 a păstorit Mitropolia de Oulu. Din 2002 este mitropolit de Helsinki. La 13 aprilie 2008 a participat la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu. Este membru în importante comisii teologice şi autor al numeroase scrieri teologice, în care abordează teme istorice şi problema relaţiilor ecumenice. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îl caracteriza ca fiind „un mitropolit activ, un bun organizator şi un bun teolog“.
Conferinţă susţinută de PS Petroniu
În continuare, Preasfinţitul Episcop Petroniu a susţinut conferinţa cu tema „De la teocraţie la demo(no)craţie“. Astfel, ierarhul a prezentat, cu referire la Sfânta Scriptură, momente importante din istoria poporului evreu, cum până la judecătorul Samuel, Dumnezeu grăia în mod direct cu cei pe care îi rânduise să îi conducă pe evrei. „Această comunicare directă dintre Dumnezeu şi cei rânduiţi să conducă poporul ales este semnul teocraţiei, în sensul că Dumnezeu poruncea, iar oamenii împlineau cele poruncite. Chiar şi după instituirea monarhiei în Israel, această comunicare nu a fost total întreruptă, pentru că primii doi regi, Saul şi David, au fost unşi de către profetul Samuel la porunca lui Dumnezeu, însă Domnul nu mai grăia direct cu regii, ci le transmitea printr-un intermediar voia Sa“, a spus PS Petroniu.
Apoi, în perioada regalităţii, monarhul era liderul administrativ şi politic al poporului, în timp ce proorocii erau conducătorii spirituali, care le atrăgeau evreilor luarea aminte când se abăteau de la calea lui Dumnezeu. „Constatăm că fiii lui Israel nu mai voiau să primească porunci direct de la Dumnezeu, ci preferau să stea sub ascultarea unui rege, asemenea neamurilor învecinate, iar regele, la rândul lui, nu împlinea poruncile primite de la Dumnezeu, căci se temea de popor, după cum singur a mărturisit Saul. Se ajunsese într-un cerc vicios, în care nici evreii, nici monarhul lor nu mai ascultau de Dumnezeu“, a subliniat ierarhul.
PS Episcop Petroniu a precizat, apoi, că a folosit ca exemplu poporul evreu deoarece constituie poporul ales al lui Dumnezeu, iar din succinta expunere a istoriei lor s-a constatat cum au ajuns în decursul timpului de la teocraţie la monarhie, apoi la democraţie.
PS Petroniu a oferit şi exemple de monarhi care au dorit să urmeze lui Dumnezeu, precum împăraţii Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Justinian al II-lea, subliniind faptul că vulturul bicefal era semnul simfoniei bizantine, arătând relaţia dintre Biserică şi stat, între care nu exista nici o separaţie.
Ierarhul a făcut, în continuare, referire la cel mai răspândit regim politic actual la nivel mondial, cel democratic, ce se traduce prin „puterea poporului“, în sensul că oamenii din popor iau parte la conducerea acestuia.
„Spre deosebire de teocraţie şi monarhia creştină, a căror legi aveau ca sursă voia lui Dumnezeu exprimată prin porunci, legislaţia sistemului democratic este impusă de voinţa majorităţii cetăţenilor. În măsura în care această voinţă este conformă cu poruncile lui Dumnezeu, acel regim democratic este bun. Dacă poruncile lui Dumnezeu sunt nesocotite, acea guvernare nu poate fi bună“, a arătat PS Petroniu care a adăugat că în ultimii ani se constată că legile unor state democratice cu populaţie creştină încalcă în mod flagrant poruncile lui Dumnezeu.
„Spre exemplu, în legislaţia unor ţări din Europa, dar şi de pe alte continente, homosexualitatea este dezincriminată. Această aberaţie nu este doar anticreştină, ci împotriva firii create de Dumnezeu. Legislaţia anumitor state le permite oamenilor de acelaşi sex să se căsătorească. Deosebit de grav este faptul că aceste lucruri se întâmplă în ţări creştine, iar această anomalie se încearcă să fie introdusă şi în constituţia ţării noastre. Din nefericire, însă, chiar şi unele culte creştine căsătoresc religios astfel de cupluri“, a spus PS Petroniu, care a adăugat că „dacă legile unei ţări creştine încalcă poruncile lui Dumnezeu, acolo nu se mai poate vorbi despre democraţie, ci despre demonocraţie, pentru că nu oamenii din popor conduc, ci demonii care îi stăpânesc prin păcate strigătoare la cer“.
Vizita ierarhului din Finlanda
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrozie a mulţumit Preasfinţitului Episcop Petroniu pentru invitaţia de a vizita Episcopia Sălajului şi a vorbit preoţilor şi credincioşilor prezenţi despre viaţa creştinilor ortodocşi din Finlanda, dar şi despre buna înţelegere a sa cu românii din Finlanda.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrozie se află în Episcopia Sălajului până luni, 14 octombrie. Duminică, ierarhul oaspete va săvârşi Sfânta Liturghie alături de Preasfinţitul Petroniu în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Zalău, iar luni, de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, cei doi ierarhi se vor afla la paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca“ din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.