În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă semestrială de toamnă la Ploieşti
Conferinţa pastoral-misionară de toamnă a Arhiepiscopiei Bucureştilor a continuat ieri, 24 noiembrie, cu sesiunea de la Ploieşti, la care au participat clericii din protopopiatele Ploieşti Sud, Ploieşti Nord şi Urlaţi, inclusiv preoţii de caritate din unităţile medicale, de învăţământ, din cimitirele de stat şi din cadrul MAI şi MApN. Întâlnirea prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc în Sala „Europa” din Palatul administrativ al Consiliului Judeţean Prahova.
Conferinţa pastoral-misionară de toamnă de la Ploiești a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de slujba de Te Deum, care au fost săvârşite în Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Ploieşti de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În deschiderea sesiunii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostit cu prilejul sesiunii de la Bucureşti a conferinţei pastoral-misionare în data de 23 noiembrie. A urmat sesiunea de comunicări. Prima comunicare, intitulată „Sfântul Ioan Gură de Aur, învăţător al familiei creştine”, a fost rostită de părintele Alexandru Atanase Barna, consilier eparhial la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Părintele consilier a pledat pentru o regândire a rolului clericilor în calitate de conducători de familie, de soţi şi de părinţi, dar şi de păstori duhovniceşti ai unei comunităţi încredinţate prin evidenţierea unor aspecte despre familia creştină din predicile Sfântului Ioan Gură de Aur. În acest demers, părintele consilier Barna a relaţionat fiecare aspect cu provocările contemporane ale vieţii de familie. „Societatea, prin presiunea pe care o pune asupra noastră, ne cheamă să supravieţuim. Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă în schimb să învingem. Lectura textelor Sfântului Ioan Gură de Aur, dincolo de faptul că impresionează printr-o forţă oratorică extraordinară, ne pune totuşi pe gânduri. Conştientizăm că suntem departe prin modul nostru de viaţă de nivelul pe care Sfântul Ioan Gură de Aur ni-l prezintă ca etalon al familiei creştine. (...) Vedem dezbinare în societate, care îşi pune amprenta asupra noastră şi a familiilor noastre.”
Totodată, părintele consilier Alexandru Atanase Barna a identificat drept soluţii mai multe aspecte care ţin de natura duhovnicească, precum rugăciunea comună a soţilor şi a copiilor, viaţa în Biserică, neizolarea familiei într-un cerc restrâns, menit să condamne categoria celorlalţi şi asumarea transformărilor din societate din perspectiva valorilor credinţei care ocrotesc moral familia în orice context şi în faţa oricăror provocări. Alte soluţii propuse ţin de implicarea reală a Bisericii, prin preoţii ei, în viaţa familiilor.
Al doilea referent a fost părintele Petru Moga, de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Câmpina, care a explicat, din perspectiva experienţei pastorale îndelungate, raportarea preotului în pastoraţie la modelele duhovniceşti. Părintele Moga a subliniat necesitatea abordării unei pastoraţii personalizate, ancorată în lucrarea duhovnicească, şi nu în imitaţie: „Ancorarea în duhovnicesc înseamnă capacitatea de creativitate, curajul de a găsi soluţiile pe care le cere realitatea concretă care te provoacă din punct de vedere social, comunitar ş.a. În pastoraţie, rutina, comoditatea, inactivitatea, chiar oboseala nu le poţi depăşi decât înviorând iar şi iar convingerea că facem lucrul lui Dumnezeu, că suntem trimişii Lui, înviorând trăirea intimă că Dumnezeu este viu şi lucrează în propria noastră biografie şi în biografiile celor care au acceptat să fie enoriaşi”.
Preacucernicia Sa a propus nişte soluţii pentru ridicarea nivelului vieţii parohiale, precum aşezarea Sfintei Liturghii în centrul vieţii pastorale, slujirea cuvântătoare a Sfintei Liturghii, adică rostirea corectă a limbii române liturgice, deoarece „cuvintele Sfintei Liturghii sunt materialul care aduce, alături de pâine şi vin, jertfă cuvântătoare”. Alte soluţii se referă la responsabilizarea enoriaşilor pentru primirea Sfintei Euharistii şi la efortul de ridicare a nivelului de cultură teologică a credincioşilor prin redescoperirea citirii Sfintei Scripturi, îmbogăţirea bibliotecii parohiale şi organizarea de conferinţe şi alte activități culturale. „Exerciţiul întâlnirii periodice cu oamenii din alte domenii maturizează conştiinţa creştină, ajutând-o să depăşească complexe nemeritate. Credinţa în Dumnezeu nu trebuie să-l plaseze pe om la marginea societăţii. Oamenii credincioşi sunt, de fapt, o avangardă, sunt pionieri pe un drum pe care contemporanii lor urmează să-l descopere şi să-l parcurgă”, a mai spus pr. Petru Moga.
Ultima prelegere a conferinţei, intitulată „Mari păstori de suflete”, a fost susţinută de Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul. Preasfinţia Sa a realizat o scurtă incursiune în istoria Bisericii noastre, ilustrând chipuri de preoţi de la parohii şi mănăstiri, dar şi ierarhi, care au hrănit duhovniceşte pe toţi dreptcredincioşii creştini, au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa, neamul şi ţara. „Toţi aceşti păstori de suflete, sfinţi ori oameni chemaţi la sfinţenie, adună de-a lungul timpului în jurul lor generaţii diferite pentru Împărăţia cerurilor. Să învăţăm de la marii păstori de suflete ai poporului nostru cum să ne sfinţim viaţa întru Hristos Iisus Domnul nostru, învăţând şi împlinind poruncile Lui, apărând permanent valorile şi virtuţile vieţii creştine autentice pentru a dobândi pacea şi bucuria, fără de care viaţa noastră nu poate spori pe calea mântuirii. Privind la exemplele acestor vrednici de pomenire strămoşi ai noştri, care ne-au învăţat cum se cuvine să bineplăcem lui Dumnezeu, să le aducem şi noi astăzi prinos de cinstire, sfinţind la rândul nostru pe cei încredinţaţi spre păstorire, învăţându-i cu blândeţe cele cuvenite, apărându-i în faţa ispitelor şi necazurilor cotidiene, pentru ca şi ei să sporească în viaţa duhovnicească, liniştită şi paşnică, făgăduită de Domnul nostru Iisus Hristos celor care ascultă şi împlinesc cuvântul Său mântuitor”, a spus Preasfinţia Sa.
Ultima sesiune a conferinţei de toamnă a Arhiepiscopiei Bucureştilor, care va avea aceeaşi temă şi referenţiari, va fi organizată joi, 26 noiembrie, la Vălenii de Munte şi va reuni clericii din protopopiatele Câmpina şi Vălenii de Munte.