De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Congresul tinerilor din Mitropolia Olteniei
Castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj, a găzduit sâmbătă, 3 iunie, cea de a XIII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul, în parteneriat cu Primăria Turburea, Protoieria Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.
Peste 300 de participanţi din întreaga Mitropolie a Olteniei au venit şi anul acesta în localitatea Poiana, comuna Turburea, judeţul Gorj, pentru a lua parte la lucrările Congresului Tinerilor Ortodocşi. Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, întâlnirea a avut tema „Familia creştină în contextul provocărilor actuale”. Programul congresului a fost deschis de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu la altarul bisericii parohiale din Poiana. După slujbă, tinerii, îmbrăcaţi în straie populare olteneşti, au mers în procesiune pe colina din vecinătatea sfântului locaş, unde erau programate diverse activităţi catehetice. Între invitaţii de seamă la întâlnirea de anul acesta s-au numărat: părintele diacon Ovidiu Cuncea, cunoscut actor şi om de televiziune, prof. Silvia Cârţu, preşedinte al Asociaţiei „Părinţi pentru copii - Oltenia”, şi marele sportiv şi antrenor de fotbal Sorin Cârţu, membru al generaţiei „Craiova Maxima”.
„A promova familia este o datorie fundamentală pentru toţi oamenii”
În deschiderea congresului, IPS Părinte Irineu a vorbit tinerilor despre bucuria împărtăşită a frumoaselor întâlniri, organizate în localitatea Poiana, în vecinătatea Castelului Roşianu. Părintele Mitropolit a evidenţiat de asemenea şi tematica întâlnirii, amintindu-le tinerilor că „familia creştină a fost rânduită dintru început de Dumnezeu şi va rămâne până la sfârşitul veacurilor, când Ziditorul ne va chema în Împărăţia Sa cea Cerească. Purtăm în noi generaţiile care au trecut şi generaţiile care vor veni. Suntem din sâmburele lor. Suntem boabe de grâu din bobul care ne-a născut. Suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, care au mamă Biserica, cea care ne naşte pe fiecare în Taina Sfântului Botez. De fapt, a vorbi despre familie înseamnă a vorbi despre Biserică. În toate rugăciunile noastre şi în cultul nostru ortodox sunt cel mai adesea pomenite numele de tată, fiu şi mamă. Aceste lucruri le trăim intens în fiecare moment al existenţei noastre: zicem «Tatăl nostru» şi ne gândim la Tatăl cel Ceresc, vorbim despre Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om şi ne gândim la fraţii noştri, la copiii noştri, la rudele noastre. Vorbim despre mamă şi ne gândim la Maica Domnului, care s-a învrednicit să fie cea mai aleasă dintre toate neamurile şi să fie nu numai mamă a Fiului ei, a Cuvântului lui Dumnezeu, ci să fie şi mama noastră, aşa cum Însuşi Mântuitorul a spus pe Sfânta Cruce: «Femeie, iată fiul tău!» Prin aceste cuvinte noi înţelegem că suntem toţi copiii Maicii Domnului”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
Mesaje de felicitare au venit şi din partea oficialităţilor locale, în frunte cu Ion Bârcă, primarul comunei Turburea, în calitate de gazdă şi organizator al evenimentului. Luările de cuvânt s-au încheiat cu intervenţia dnei Silvia Cârţu, care le-a împărtăşit tinerilor, alături de soţul dumneaei, Sorin Cârţu, frumoasa experienţă de familie, desprinsă din cei peste 30 de ani de căsnicie. „Fiecare dintre noi trebuie să susţinem familia creştină. Ea este biserica de acasă, mediul în care ne exprimăm emoţiile faţă de aproapele nostru”, a spus prof. Silvia Cârţu.