Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Timiş
Profesorii de religie de la şcolile din judeţul Timiş s-au întrunit vineri, 20 februarie, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Un punct important al discuţiilor a fost problematica orei de religie în contextul ultimei hotărâri a Curţii Constituţionale a României.
Alături de profesori, la întâlnire, au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan, pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, şi prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Cu această ocazie, în deschiderea evenimentului, prof. Daniela Buzatu a adresat un cuvânt de bun-venit din partea profesorilor, încredinţându-l pe noul chiriarh de aceeaşi dragoste şi ascultare pe care le-a arătat şi vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu. Pe ordinea de zi a lucrărilor au fost dezbătute mai multe aspecte privind buna desfăşurare a orei de religie, colaborarea profesorilor cu preoţii din parohii, prezentarea proiectelor pentru semestrul al II-lea şcolar şi a concursurilor şi competiţiilor ce vor avea loc în perioada următoare. De asemenea, s-a discutat despre continuarea şi dezvoltarea parteneriatelor dintre unităţile şcolare cu parohiile, instituţiile, asociaţiile şi centrele educaţionale din judeţ.
Promovarea activităţilor în revistele şcolare
Un subiect important l-a constituit problematica orei de religie în contextul ultimei hotărâri a Curţii Constituţionale a României cu privire la statutul facultativ al acestei discipline. În acest sens, profesorilor li s-au adus la cunoştinţă hotărârile Sfântului Sinod şi comunicatele Ministerului Educaţiei referitoare la această temă. De asemenea, s-a discutat despre promovarea activităţilor şcolare şi extraşcolare desfăşurate de profesori în paginile revistelor de religie şi ale publicaţiilor şcolare, editate de unităţile de învăţământ, cât şi în revistele Patriarhiei Române şi ale Arhiepiscopiei Timişoarei.
„În cadrul consfătuirii am abordat, pe de o parte, aspecte legate de activităţile derulate în primul semestru şcolar, iar pe de altă parte, am prezentat programul activităţilor şi competiţiilor şcolare din semestrul al II-lea, iniţiate atât de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, cât şi de Patriarhia Română. De asemenea, cu acest prilej, profesorilor li s-au adus la cunoştinţă hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi comunicatele venite din partea Ministerului Educaţiei Naţionale referitoare la statutul orei de religie. În acest sens, am discutat despre intensificarea parteneriatelor dintre parohiile şi şcolile de pe raza acestora, iar profesorii au fost invitaţi să se implice în activitatea didactică şcolară şi extraşcolară prin participarea la proiectele de specialitate, concursurile şi simpozioanele organizate la nivel local şi naţional, precum proiectul «Cercul de lectură religioasă - Călătorie în lumea poveştilor» şi simpozionul «Voluntariatul creştin». Totodată, au fost îndemnaţi să prezinte numeroasele activităţi desfăşurate în unităţile şcolare părinţilor, prin intermediul revistelor şcolare şi al altor mijloace pe care şcolile le oferă, prin expoziţii şi invitaţii adresate acestora cu prilejul manifestărilor şi acţiunilor organizate. Cu această ocazie, am prezentat prima ediţie a revistei profesorilor de religie din judeţul Timiş, intitulată «Cuvânt şi faptă în educaţia religioasă», cu ajutorul căreia dorim să aducem la cunoştinţă părinţilor şi întregii comunităţi frumoasele activităţi derulate în unităţile şcolare, toate având ca punct de plecare ora de religie şi învăţătura Mântuitorului Hristos“, a precizat prof. Daniela Buzatu.