La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Consiliul eparhial și Adunarea eparhială în Arhiepiscopia Alba Iuliei
Ședința anuală a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale de la Alba Iulia a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Căminului bisericesc „Peregrinus”, joi, 4 februarie.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârşit slujba de Te Deum, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra clericilor și credincioșilor din cuprinsul Eparhiei Alba Iuliei pe parcursul anului trecut.
Membrii Consiliului eparhial au discutat despre principalele activități derulate în anul 2020, apoi au avut loc lucrările Adunării eparhiale pe comisii de specialitate şi prezentarea rapoartelor generale anuale de către preoţii consilieri eparhiali. În cadrul acestora, au fost evidențiate obiectivele care au fost atinse în anul 2020, fiind reliefate şi oportunitățile privind dinamizarea misiunii pastoral-misionare, administrative, culturale, educaționale, mediatice și social-filantropice în anul care a început.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul rostit la finalul şedinței anuale a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Adunarea eparhială de astăzi este un bilanţ al activităţilor diverse desfăşurate în anul 2020 pe raza Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Din toate cele înfăptuite rezultă că Ortodoxia, în acest străvechi spaţiu transilvan, este ortopraxie, adică o trăire în concordanță cu Evanghelia mântuirii. În această perioadă grea pe care o traversăm, ne-am străduit cu toții să manifestăm o credință mărturisitoare și o solidaritate iubitoare. În felul acesta, eparhia noastră rămâne un veritabil centru de iradiere duhovnicească și filantropică”.